Mersul la psiholog. Impresii după ce am încheiat terapia

Posted on
despre mersul la psiholog

Scriu acest articol pe de-o parte cu mândrie, pentru că este un alt proiect dus la capăt cu succes. De cealaltă parte, vreau să le împărtășesc câteva impresii ”la cald” celor cu adevărat interesați despre mersul la psiholog.

De ce am apelat la psiholog?

Poate pentru alții viața nu mai are niciun mister, au deja răspunsul la toate întrebările existențiale și știu ce vor. Ei bine, acum 2 ani mă regăseam într-o frumoasă depresie și habar nu aveam.

Știam că sunt profund nefericită și mai știam că NU ȘTIU CE ÎMI DORESC DE LA VIAȚĂ. Prietenii și familia au încercat să mă înțeleagă – acțiunile mele păreau extreme și de neînțeles în ochii unora. Cum altfel, când ești a people pleaser, ești obișnuită să îți ignori durerea și nu știi să ceri ajutorul?

Deși eram înconjurată de oameni binevoitori, mă simțeam singură și confuză. Am încercat să găsesc pe cont propriu răspunsurile esențiale, dar cu cât căutam mai mult, cu atât mă adânceam într-o mare de deznădejde.

Citește și articolul ”despre distanțe”

Cum am ales psihologul

Am mers pe recomandare, am întrebat în jur și mi-am încercat norocul. Am dat de la prima ședință peste cineva compatibil și am continuat pentru un an și nouă luni. Până când terapeutul meu mi-a spus că e cazul să încheiem, pentru că nu mai am nevoie de ajutorul lui.

De-a lungul timpului, mai în glumă mai în serios, multă lume și-a dat cu părerea despre faptul că merg la psiholog. Ba că ar trebui să îmi rezolv singură problemele emoționale pentru că ei așa au făcut, ba că mă face la bani și mai bine pun deoparte pentru lucruri serioase, ba că psihologii sunt niște șarlatani care îți spun ce vrei să auzi. Și altele care probabil nu s-au spus în față.

Investiția financiară a fost considerabilă, dar s-a justificat fiind o investiție în bunăstarea mea psihică. Au fost luni în care mi-a fost greu financiar, ba chiar în care am vrut să renunț, dar am găsit motivația și resursele să nu o fac. Iar acum îmi mulțumesc că am fost consecventă și că nu m-am lăsat așa ușor distrasă de la obiectivul final. Să fiu bine cu mine.

Citește și articolul ”cel mai important mușchi pe care l-am antrenat în ultimul timp

Cum se desfășoară terapia

Am ales împreună cu psihologul meu intervalul orar în care să ne întâlnim și am stabilit regulile din timpul terapiei. Săptămânal, aveam 2 întâlniri de la care nu aveam cum să absentez: serile de marți de alergare cu 321sport (cealaltă formă complementară de terapie care m-a ajutat cu stima de sine) și ședințele de terapie.

Terapeutul nu este prietenul tău, terapeutul nu o să îți spună ce să faci, nu o să îți dea soluții sau shortcuts pentru fericire. Terapeutul tău este un profesionist, care a studiat la facultate și apoi a continuat formarea cu un psiholog la rândul lui și cu diverse alte cursuri. Cere-i aceste informații dacă nu ți le prezintă el de la început.

De asemenea, trebuie să știi că dacă nu poți ajunge la o ședință și nu anunți din timp, va trebui să achiți ora de terapie. Asta dacă nu cumva te poate reprograma în alta zi.

Cel mai important – fii autentic și deschis, pentru a putea progresa.

Frustrări personale

Pe lângă investiția financiară care mă descuraja, de multe ori aveam impresia că nu fac niciun progres și-mi venea… să-mi bag picioarele.

Ce rost are să mă duc să dau bani cuiva care mă învață de bine și eu tot pe arătură sunt? Au fost momente în care nu aveam chef să fiu acolo, în care nu eram eu autentică, în care eram furioasă, în care eram deprimată, în care eram veselă și voiam să renunț. Dar nu am făcut-o, era prea ușor.

Citește și articolul ”un an de alergare – from zero to my own hero”

Ce am învățat în timpul terapiei

Eu am mers la psiholog într-un moment de impas în viața mea, ca să îmi dau seama cine sunt și ce vreau. Cum mi-aș fi dorit eu să se întâmple toată treaba asta: să completez un formular, să răspund la niște întrebări, apoi să primesc un manual în care să mi se spună ce și cum să fac să fiu fericită.

Ce am primit în schimb? Așa cum spune ”pilda” – nu am primit peștele ca să mănânc, să îmi astâmpăr foamea o dată, ci am fost învățată să pescuiesc. Mai exact, m-am conectat cu mine, am învățat să îmi ascult intuiția, să îmi aflu nevoile, fricile, să fiu conectată cu prezentul. Am învățat să impun limite, am învățat să spun NU, am învățat să mă apăr sau să nu mai las să mă afecteze lucrurile care mă afectau în trecut. Am învățat să acționez, sunt mai sigură pe mine, sunt mai încrezătoare, mai puternică. Am învățat să mă distanțez de situații sau oameni toxici . Am învățat să accept că unele relații sau situații nu mă mai reprezintă.

Now what?

Dependența a ajuns să fie romantizată într-o relație și este considerată o dovadă de iubire. Ei bine, terapia are ca scop să îți ofere resursele necesare să fii un individ autosuficient în orice context, să nu depinzi de nimeni, nici de mama, nici de tata, iubit sau psiholog.

Citește de la Inoza articolul ”Să nu mai romantizăm prieteniile și relațiile toxice”

De aceea sunt mândră să spun că după un an și 9 luni de terapie, psihologul ”mi-a dat mie papucii”, which makes me so happy and proud of myself!

Acum voi continua să alerg, voi continua să scriu în jurnal, voi continua să ”consum” materiale despre dezvoltarea personală și voi încerca să fiu cât mai autentică și conectată cu nevoile mele.

Dacă ai întrebări pentru mine sau dacă vrei să îmi împărtășești experiența ta despre mersul la psiholog, scrie-mi mai jos în comentarii.

0 Comments

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.