Cel mai important ”mușchi” pe care l-am antrenat în ultima vreme

Posted on

Am intrat în săptămâna maratonului, poate cea mai frumoasă: carboloading & chill.

Premiul pe care mi-l doresc cel mai și cel mai tare? Să termin cursa cu bine, să nu mă accidentez și poate chiar să-mi fac curaj să mă înscriu la următoarea.

Deși creierul NU este un mușchi, simt că fix pe el l-am antrenat cel mai tare în ultimele 10 săptămâni

Faptul că fac sport în mod constant este o mare realizare pentru mine. Nu că aș fi încercat vreodată cu adevărat, doar că nu am crezut că sunt compatibilă cu un astfel de stil de viață.

Ei bine, am greșit, așa cum am făcut-o de nenumărate ori și cum probabil că o să o mai fac și de acum încolo. Aș putea enumera 1000 de beneficii ale faptului că alerg, dar astăzi o să povestesc despre capcanele pe care mi le-a întins în ultima vreme creierul, în momentele cele mai sensibile.

Îndoiala de sine

Dacă am emoții adeseori înaintea antrenamentelor, înaintea unei curse de 40 de kilometri și peste 1300m diferență de nivel mă simt de-a dreptul… incapabilă.

Am o grămadă de scenarii negative în cap despre cum ar putea merge prost lucrurile. Nu am mai făcut așa ceva niciodată, de unde și stresul principal, iar ideea ce competiție este un factor suplimentar. Îmi tot imaginez că o să renunț undeva la mijlocul cursei, dintr-un motiv stupid și o să trebuiască să parcurg totuși pe jos restul distanței până la finish. Nu aș putea chema un Uber, cum știam că pot să fac, la nevoie, în oraș, spre exemplu.

Și după cum mă cunosc, chiar dacă voi termina cursa cu bine, o să fiu la fel de stresată înainte de următoarea.

Soluția la toate aceste gânduri negative?

Pe de-o parte planul de antrenament – taci și faci! Am ieșit constant din zona de confort în ultimele 10 săptămâni. Nivelul de intensitate al antrenamentelor a tot crescut de mi-au ieșit ochii din cap, până am cedat fizic și psihic. Mă trezeam din somn noaptea din cauza durerilor și mă taiau transpirațiile reci numai când mă gândeam la ce mă așteaptă la antrenament. Chiar și acum, când îmi amintesc unele momente mai intense, mă ia cu fiori.

Cu ocazia asta am învățat ceva extrem de prețios, ceva ce doar prin experiență poți înțelege. În momentele în care simțeam că nu mai pot, atunci erau momentele în care îmi construiam condiția fizică și îmi stabileam noi performanțe.

De cealaltă parte, mi-am setat un obiectiv realist și sănătos. Să închei cursa în timpul de concurs, atât de simplu.

It’s supposed to be hard

Pe măsură ce treceau zilele iar corpul meu dădea semne tot mai vizibile de oboseală, continuam spunându-mi că va fi mai ușor cu timpul.

Așteptam ziua în care o să ies la antrenament ca la o banală plimbare în parc, dar în loc de rezistență și de viteză singurul parametru la care ”scoram” bine era anxietatea. Nici măcar nu mai aveam forță să mă plâng ori să mai înjur cu voce tare, îmi păstram toată energia pentru alergare.

Nu puține au fost momentele în care mi-am dorit să se anuleze competiția ori să renunț eu și gata. Dar nu am făcut-o. Am tras tare, am mai luat o pauză, apoi am continuat.

Încerc să mă păstrez pe mine ca unitate de măsură

Vă povesteam de sentimentul de impostor pe care îl am adeseori. Ei bine, nu doar că nu am o părere prea grozavă despre mine, dar mă mai și compar cu alții, doar cu cei mai buni decât mine. Când îmi dau seama de asta, îmi repet că EU SUNT PROPRIA-MI COMPETIȚIE și că important este să fiu mai bună decât ieri, ca să pot evolua.

Adevărul este că alergarea a fost și este o adevărată evadare. Nu a contat că plouă, că e frig, că e pandemie, mi-am pus încălțările și am fugit cât și cum am putut. Atât de simplu este să pornești. Cel mai greu este să o faci și a doua și a treia oară sau să revii după o pauză.

Am aflat pe pielea mea – ca să evoluezi, trebuie să ieși din zona de confort și să accepți că ”it’s supposed to be hard!”.

Ne vedem cu noutăți pe Insta @zana.boema dacă ești curioasă cum se va încheia toată aventura asta pentru mine. Wish me a strong mental state! <3

1 Comments

  1. Mersul la psiholog. Impresii după ce am încheiat terapia – ZÂNA BOEMĂ says:

    […] Citește și articolul ”cel mai important mușchi pe care l-am antrenat în ultimul timp” […]

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.