Ce poți să faci într-un weekend la Veliko Tarnovo

Posted on

Când ai chef de o evadare de weekend, dar gândul la clasica desinație – Valea Prahovei – mai degrabă te îngrozește decât să te relaxeze, fă-ți drum în direcția opusă, la Veliko Tarnovo. Nu ai să regreți.

Eu am aflat despre Veliko de la prietenii motocicliști, căci aici se organizează anual o întrunire moto la care plănuim să participăm la anul. Chiar dacă mi-ar fi plăcut să ajungem prima oară pe două roți, am ales varianta de patru, mai ales că ploua de mama focului când am plecat noi spre Veliko, la finalul lui octombrie.

Drumul și cazarea

Ne-am decis să ne petrecem weekend-ul la Veliko Tarnovo cu 2 zile înainte de plecare. Nu ne organizăm prea din timp, preferăm să fim spontani, de aceea am avut emoții legate de cazare. Pentru că nu mi-au plăcut opțiunile disponibile prin site-ul de Booking, am apelat la Airbnb. Am găsit un apartament superb, la un preț foarte bun, pe care l-am rezervat fără să stăm prea mult pe gânduri. Propietarul ne-a răspuns rapid și ne-a spus că nu ne poate găzdui, dar că ne poate caza la un prieten, intr-o locație centrală. Deși primul instinct a fost să refuzăm, am acceptat în ideea că dacă merge ceva prost vom face sesizare pe site și primim banii înapoi și vom găsi la fața locului o altă cazare.

Drumul până la Veliko Tarnovo din București este destul de simplu și liniștit. Am plecat sâmbătă dimineață în jur de ora 9 de acasă și am ajuns la destinație în jur de ora 13. Pentru partea de drum din Bulgaria am descărcat harta offline din Google Maps și ne-am descurcat perfect fără internet. Prin Vamă am trecut fără probleme, rapid și la dus și la întors și nici urmă de aglomerație, cum suntem obișnuiți în țară.

Gazda noastră de la Veliko ne aștepta cu un loc de parcare fără plată aproape de cazare, care era chiar în centrul istoric al orașului, iar priveliștea din balcon era senzațională, după cum se vede în pozele de mai jos. Studioul era ușor kitchos, dar foarte confortabil și excelent utilat, deci nu a mai contat amenajarea, mai ales pentru o noapte.

Unde mănânci și ce poți să faci la Veliko

Strada General Gurko este destinația ideală dacă ești în căutare de suvenirului. Pe lângă arhitectura deosebită aici găsești o mulțime de magazine și mici ateliere meșteșugărești în care să îți lași banii cu satisfacție: atelier de pielărie, de lemn, anticariate, magazine de bijuterii și ceramică, mi s-a părut o ofertă foarte variată și plină de farmec.

Am pornit apoi spre cetate, dar pe străduțele laterale, să descoperim și alte mici comori. Am dat peste o tavernă, Architect’s Club, cu muzică rock, bere bună și mâncare locală. Barmanul / ospătar a fost foarte prietenos, ne-a ajutat să alegem din meniu mncarea și bere și a avut timp și glume cu noi, chiar dacă era singur și localul era plin. Unde mai pui că puteai plăti nota în lei!

Nu e foarte mare orașul, iar în mare parte este extrem de comunist, plin de blocuri și îngrămădit, dar centrul istoric cu străduțe pavate pe diferite nivele este chiar fermecător. Merită să le iei la pas, să vânezi graffiti-uri și pisici.

O clădire pe care am descoperit-o din întâmplare și care m-a impresionat este Muzeul de arheologie, pe care nu l-am vizitat pentru că nu aveam leva la noi și nu se putea plăti intrarea cu cardul. Am făcut însă câteva poze în curtea interioară a clădirii, de unde m-am urnit cu greu . Data viitoare o să îl vizităm cu siguranță, împreună cu Muzeul Etnografic de la Etar despre care am aflat abia acum.

Cetatea am vizitat-o a doua zi, când am avut parte de un soare orbitor. Obiectivul central a fost o biserică transformată în muzeu, cu niște picturi impresionante, după care am escaladat rămășițele și am admirat priveliștea sub soarele dogoritor și am pornit înapoi la drum spre casă.

Înainte de plecare am mâncat la Shtastliveca. Am ales restaurantul în funcție de proximitate, dar s-a dovedit a fi o alegere excelentă, pentru că am mâncat cea mai gustoasă și arătoasă vânătă parmigiana, iar priveliștea de la masă era senzațională. Localul era plin, dar am avut noroc să prindem o măsuță cu priveliște, iar așteptarea a fost foarte plăcută. Aici am plătit în leva, dar ca la majoritatea restaurantelor mari se putea plăti și cu cardul.

Pentru un weekend, Veliko Tranovo este o destinație minunată pentru bucureșteni. Costurile sunt similare cu cele de la noi, însă descoperi locuri noi și ai parte de un drum spre casă mai liniștit.

Dacă ați fost și voi la Veliko și aveți și alte recomandări de activități și de restarante, le aștept cu drag! Până atunci, vă las cu pozele de care sunt tare încântată. Veliko este un oraș cu adevărat instagramabil, nu-i așa?


 

 

 

0 Comments

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.