Let your inner GLOW out

Posted on

#amr mai puțin de o săptămână până la Untold și sunt atât de nerăbdătoare că mi-am programat deja și traseul pentru concediu, dar și ținutele de festival. Yaaay!

Bine, bine, am planificat lucrurile importante precum cazarea, ținutele de festival, things to do dar mi-au mai rămas câteva detalii de pus la punct, dintre care machiajul. Din fericire, am descoperit de ceva timp o paletă absolut incredibilă, cu care mă joc de când a ajuns în posesia mea.

Beauty news de la Seventeen

Paleta conține 5 nuanțe, dintre care un bronzer mat pe care nu am avut ocazia să îl testez încă și 2 seturi de farduri pentru ochi și obraji: Pink Flamingo pentru un machiaj discret și Tropical Sunset pentru un efect dramatic. Poate nu știați, dar zânelor le plac chestiile sclipicioase, dar cu bun gust, iar paleta aceasta mi-a căzut în mână exact la timp.

Am folosit-o pentru ședința foto Mathilde, când am fost invitată la o nuntă și pentru machiajul de zi cu zi.

Odată cu paleta a fost lansată și o colecție de rujuri lichide metalice rezistente la transfer, Matt metall all day lip colour. Pe testate, rujul chiar rezistă la transfer și sunt într-o mulțime de nuanțe delicioase. Eu am o nuanță de roz, arată minunat cu un machiaj al ochilor mai dramatic. În plus, poți adăuga un plus de luciu dacă vrei un look mai îndrăzneț.

Serumul Intensive Care Oils – Youth & Balance face parte și el din rutina mea zilnică. Îl aplic în general seara, dimineața parcă am prea multe de făcut și uit de pasul acesta și trec direct la crema de față. Știu că prevenția este cea mai bună metodă de conservare a frumuseții naturale, dar încă nu sunt pregătită să acord atâta timp rutinei de beauty. Serumul este compus doar din ingrediente naturale, are o aromă subtilă plăcută și se absoarbe bine în piele. O fi din cauză că am tenul uscat?

Paleta Paradise – 119 lei

Matt Metal All Day Lip Color- 47 lei

Intensive Care Oils – 109 lei

Let your inner GLOW out

Înainte de toate, zânelor, îngrijiți-vă de lumina interioară, ajutați-o să crească, să se vadă cât mai departe și să fie vizibilă prin toți porii. Iar puțin glow pe pleoape și pe obraji este una dintre metodele care ajută.

Voi ce produse pentru strălucire folosiți? M-ar interesa în mod special ceva pentru corp, însă nu cu glitter sau particule prea mari.

 

 

1 Comments

  1. #olunăînSICILIA ce am luat în trusa de beauty în vacanță – ZÂNA BOEMĂ says:

    […] creion pentru conturul ochilor de la MAC, lipglossul delicios sweet peach de la Too Faced şi paleta Paradise de la […]

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.