Mi-a fost dor să râd așa, cu poftă, la un film. Eu mă bucur de fel de orice experiență, dar parcă de la Thor nu m-am mai hăhăit așa cu spor la cinema.
Îmi dau sema că e o comedie după vânătăile de după
Dacă la Thor eram o mână de oameni într-o sală intimă, la Jocul de-a detectivii am fost sute de oameni într-o sală imensă, deci am putut să râd în voie până la lacrimi și vânătăi. Nu știu voi cum vă amuzați, dar eu am obiceiul să bat cu palma în ceva… sau cineva atunci când râd cu poftă, de aici vânătăile.
Rivalitatea, bat-o vina!
Max și Annie sunt un cuplu de oameni foarte ambițioși, pasionați de jocurile de societate. Într-o seară, fratele mai mare al lui Max, Brooks își asumă rolul de gazdă și le promite participanților o experiență cum nu au mai trăit niciodată. Cu toatea astea, ceea ce s-a întâmplat nici lui nu i-ar fi trecut prin gând că e posibil.
Ca între orice frați, între Max și Brooks este o rivalitate tacită, iar cel mare pare să conducă detașat această competiție. Max se simte atât de amenințat de succesul fratelui mai mare că i-a scăzut motilitatea înotătorilor, deci aveți grijă cu resentimentele, că nu știți pe unde vă scad performanțele! 🙂
Se strânge gașca acasă la Brooks, o locație mega luxoasă care mi-ar intimida și mie înotătorii dacă aș fi fratele lui, iar jucătorii sunt brief-uiți. Unul dintre ei va fi răpit în următoarea oră, iar ceilalți trebuie să urmeze indiciile pentru a-l găsi. Câștigătorii vor primi ca premiu mașina lui Brooks, din întâmplare ori ba chiar mașina visurilor lui Max. Jocul începe, totul pare extrem de profesionist regizat, până își dau seama că jocul le-a fost deturnat, iar Brooks a fost răpit pe bune.
Ce i-au făcut lui Bastian?
Pe lângă cuplul din rolul principal, interpretat de Rachel McAdams și Jason Bateman, cel mai tare cuplu este format din vecinul polițist care se tot autoinvită la seara jocurilor și cățelul lui, Bastian, care are parte de o nemeritată baie de sânge. Încearcă tu să scoți petele de sânge de pe blana imaculată a terrierului!
Interpretat de Jessie Plemons, rolul lui Gary este – cred – cel mai reușit. Nu-mi dau seama nici acum dacă doar persoanjul este dubios sau interpretarea excepțională a lui Jessie face fiecare scenă a lui Gary atât de stânjenitoare.
Chiar dacă pare o comedie pur americană, cu multe stereotipuri și glume răsuflate, Jocul de-a detectivii are ceva mai mult farmec decât mă așteptam. Povestea complexă te prinde și te amuză, deci merită să înfrunți gerul pentru a-l vedea la cinema.
0 Comments