#instacrush Septum Rings

Posted on
septum ring

 

Deși par o tipă oarecum banală, am darul de a le oferi celor dragi și mai ales necunoscuților, tot felul de șocuri, mai mici sau mai mari.

Toată lumea, fără excepție, s-a declarat cel puțin șocată de alegerile mele amoroase (ce să-i faci inimii, nu-i poți porunci de cine să prindă drag) și de pasiunea mea față de motociclete, iar din când în când mi se mai pune pata pe tot felul de lucruri mărunte și surprinzătoare. De data asta este vorba despre cerceii pe care îi porți în nas, mai exact septum rings. Îmi plac atât de tare încât dacă mi-ar sta bine, mi-aș face chiar mâine gaură pentru unul, însă știu sigur că nu mi se potrivesc, din cauza formei nasului.

Prima oară am remarcat septum rings la FKA Twigs, actuala iubită a lui Robert Pattinson, o artistă foarte talentată. De când a început să îmi placă muzica ei am început să remarc din ce în ce mai multe poze cu septum rings pe Pinterest (vă spuneam că sunt a serial Pinner) și am început să fac o pasiune pentru acest accesoriu care se trage din cultura orientală. În plus, se potrivesc foarte bine look-ului boem care îmi place atât de tare.

Îmi amintesc și acum șocul unor amice când le-am povestit despre cât de mult îmi plac septum rings și cât de tristă mă declaram că nu aș putea purta și eu unul. Am descoperit că există și unele fake, care nu necesită gaură și o să îmi iau cu siguranță când voi găsi, just for fun. Am și unde să le port, la întrunirile moto de la vară, unde nimeni nu te judecă, oricum ai arăta. Vă spun sincer, mă simt atât de bine printre motocicliști, este un sentiment puternic de eliberare acela care mă cuprinde la întruniri, alături de ceilalți ”ciudați”. Bine, eu sunt puțin ciudată acolo, zânele nu se potrivesc prea bine în acel peisaj, dar nu mă simt deloc judecată…

Voi ce părere aveți despre septum rings? Vă plac? Ați purta aceste accesorii?

Other #instacrush FLASH tattoos

0 Comments

  1. Alina Neamţu says:

    Eu sunt fana a piercingurilor, dupa cum deja stii, si iti sugerez sa iti faci. In fond, daca nu iti sta bine, il poti scoate oricand. Deci, nu ai nimic de pierdut 😀 O idee ar fi sa editezi o poza-doua cu tine inainte, pentru a vedea exact cum vei arata.

    1. Alina Neamţu says:

      Mai mult, daca porti o bijuterie mai discreta, o poti ascunde in interior oricand ai chef, spre deosebire de piercingurile din alte locuri.

    2. Zâna Boemă says:

      Se vede ca nu am cerut parerea cui trebuie de la inceput! :)) O sa incerc fake intai, apoi iau in considerare si gaura. 😀

Lasă un comentariu