De ce e nasol sa fii nefumator

Posted on

 

Nu as fi crezit ca o sa spun asta vreodata, dar recunosc, uneori ii invidiez pe fumatori. Iata si de unde imi vin mie ideile acestea smart.

#1 Fumatorii formeaza un fel de societate secreta la care eu nu voi avea niciodata acces. In facultate am suferit cel mai mult, pentru ca toata lumea buna era in pauza la tigara, iar mironosita de mine nu suporta niciodata fumul, nici chiar in aer liber. Acum, la job, e la fel. Am fost o data pe terasa pe care fumeaza colegii mei, unde cine stie ce discutii interesante ratez eu. Nici nu vreau sa imi imaginez cate prietenii se leaga la o tigara si cate lucruri minunate sunt planuite acolo… Fear of missing out much?

#2 Pe cat de fun sunt iesirile in oras, alaturi de prieteni, pe atat de nesuferit este ritualul de ‘dezintoxicare’ atunci cand ajung acasa. In primul rand, sunt obligata sa plec acasa mai devreme decat mi-as dori pentru ca imi lacrimeaza ochii, inevitabil ma frec la ochi si mi se strica machiajul. Apoi, acasa, trebuie sa imi abandonez hainele intr-o incapere cu geamul deschis sau pe balcon, daca e vremea buna. In plus, este mandatory sa imi spal parul ca sa pot sa adorm si sa ma suport a doua zi.

In plus, este aproape imposibil sa gasesti un loc cool de iesit in oras, iar daca il gasesti, o parte din gasca va iesi inevitabil afara, la un fum si voi obtine efectul contrar celui asteptat. Prefer, asadar, sa ma sacrific intotdeauna si sa renunt la ideea de a avea o seara fun in oras fara duhoarea care o insoteste in mod inevitabil.

#3 Sunt o gazda groaznica si o colega de apartament si mai si…. pentru fumatori. Am locuit un an de zile cu o fumatoare si ma detestam pentru atitudinea de mironosita la fel de tare pe cat detestam mirosul de tutun si mucurile de tigara. Din acest motiv preferam sa stau doar in camera la mine si eram total antisociala, motiv pentru care am decis sa ma mut singura chiar daca era un aranjament simpatic sa am o colega de apartament.

Nu, nu am de gand sa ma apuc de fumat prea curand, dar cu siguranta voi simti intotdeauna acest sentiment de invidie  fata de societatea aceasta misterioasa a fumatorilor.

0 Comments

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.