Idei ingenioase de amenajare a pervazului

Posted on

Toată lumea are pervaz la fereastră, dar prea puțini dintre noi profităm de acest spațiu aparent insignifiant pentru a-l amenaja.

Zilele trecute udam florile de pe pervaz și mi-am dat seama că ar trebui să îl protejez de umiditate și de micile resturi vegetale, așadar am dat un scurt search pe Pinterest pentru inspirație. E inutil să spun că toată dimineața mi-am petrecut-o cu fluturi în stomac, din pervaz în pervaz ingenios amenajate.

După cum v-am mai spus, eu am ales apartamentul în care locuiesc deja de doi ani datorită unei anumite ferestre și a potențialului pe care mi l-a inspirat. Restul detaliilor nici nu au mai contact, dar cumva totul s-a aliniat exact cum îmi doream. Singurul inconvenient al acestui apartament este faptul că nu am o fereastră în baie și că este mai dificil de aerisit, mai ales că îmi plac băile lungi!

Amenajarea apartamentului meu este departe de a fi finalizată, dar nici nu mă stresez prea tare, o ardem boem. Cu toate astea, am atât de multe idei de amenajare, încât mai bine că nu le pun și în aplicare, ar ieși un apartament mult prea eclectic. Cu toate astea, amenajarea pervazurilor pe care țin flori este mandatory!

Iată cele mai ingenioase idei de amenajare a pervazului care îmbină esteticul cu utilul

Pervaz din lemn recuperat

Ador lemnul cu fibrele, textura și toate curbele lui naturale. Iar dacă are și ceva poveste, are un istoric, cu atât mai bine. Dacă ai acces la un astfel de lemn, asigură-te că îl folosești la adevăratul lui potențial și nu irosi nicio bucățică. În plus, un astfel de pervaz nici nu are nevoie de alte decorațiuni, este în sine un element decorativ impresionant. Poate doar o plantă și o carte, să-i țină de urât.

Pervazul multifuncțional

Când ai la dispoziție un spațiu limitat, este indicat să îl amenajezi inteligent. Cine ar fi crezut că poți să transformi pervazul într-o zonă de relaxare, birou sau spațiu de depozitare?

Pervazul statement

Da, da, pervazul se poate transforma cu ușurință în elementul central al unei încăperi, cu rol decorativ și am ales câteva imagini simpatice care vă demonstrează asta. Colorează-l într-o culoare puternică sau transformă-l într-o mini grădină de suculente și o să vrei să îți petreci cât mai mult timp în această zonă.

Alte amenajări

Poți folosi în amenajare plăci de marmură, lemn vopsit în alb sau plăci de faianță colorate. Orice se potrivește cu amenajarea din casa ta. Spre exemplu, eu am deja mai multe esențe de lemn în casă: parchetul, galeriile și ușile, care sunt similare, dar nu sunt la fel. Nu ar trebui să mai folosesc altă esență și pe pervaz, ci mai degrabă ceva neutru, mai degrabă funcțional. Important este să adaugi și niște decorațiuni simple, care să personalizeze spațiul.

Iată și câteva imagini cu pervazurile mele. Eclectic AF, nu-i așa? Casa mea are potențial de bazar în viitor. Aștept cu drag impresiile voastre și mai ales poze cu pervazurile voastre!

0 Comments

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.