Anabelle: Creation, primul meu film de groază la cinema

Posted on

Cine are chef de senzații tari, un film de groază la cinema este o opțiune bună, mai ales dacă partea cu fantomele rămâne doar SF.

Pe măsură ce am crescut și am realizat că în realitate se întâmplă mai multe nenorociri decât în filme, am început să devin mai sensibilă cu privire la filmele de groază. Am făcut o excepție odată cu invitația la Anabelle, pentru că mi-am făcut gașcă să mergem să îl vedem ”ca fetele”. De ce spun asta? Pentru că am mers hotărâți să luam filmul cât mai la mișto, să ne amuzăm, să nu îl lăsăm să ne sperie prea tare.

Anabelle: Creation este un prequel al filmului Anabelle, pe care nu l-am văzut nici măcar în varianta de trailer, dar nu am avut o problemă din cauza asta. Filmul poate fi văzut ca atare, ba chiar îți face chef să îl vezi și pe primul, mai ales că este destul de soft pentru un film de groază. A nu se citi că mă plâng, din contră, nu am avut nicio problemă cu somnul când am ajuns acasă și dacă nu eram atât de obosită, poate m-aș fi uitat și la primul.

După ce a ”tâiat și spânzurat” în primul film – doar presupun, nu știu cum și-a făcut de cap păpușa asta posedată – în noul film dedicat aflăm cum… ”s-a născut” / ”a luat ființă” Anabelle. Oare care este termenul corect? Cine mă poate ajuta? În fine… la câțiva ani după ce și-au pierdut fiica într-un accident, un creator de păpuși și soția sa primesc în casa lor un grup de orfane, care să le aline dorul de cea mică. Fetele sunt însoțite de o măicuță, care o să aibă și ea parte de un spin-off în anii următori.

Iadul se dezlănțuie în casă după ce una dintre puștoaice, cea mai fragilă dintre ele și mai ușor de influențat, găsește o păpușă ascunsă și eliberează fără să știe un demon. Acesta se manifestă ”standard”, adică posedă păpușa, apare fantoma mezinei familiei, mișcă obiectele prin casă, după care ajunge să o posede pe puștoaică și să le facă de petrecanie locuitorilor casei.

Din grupul de orfane, mie mers direct la suflet cea mai mică, o puștoaică extrem de curioasă, cu ochii mari și foarte expresivă, genul băiețoi. A mai pățit cineva să meargă la un film de groază și să își dorească apoi o fetiță fix ca cea din film? Hmmm… cred că eram într-o perioadă în care hormonii erau mai activi decât de obicei.

Mi-a plăcut atmosfera din film și felul în care am fost introduși în poveste. Tehnica de filmare mi s-a părut una specifică anilor în care se petrecea acțiunea, iar actorii au fost și ei foarte bine distribuiți: Anthony LaPaglia, Samara Lee, Miranda Otto, Lulu Wilson. Mai puțin măicuța, zic eu, Stephanie Sigman – era prea tânără și sexy, am tot așteptat să o dezbrace cineva, cândva, dar poate în următorul film? Casa în care s-a filmat este cu adevărat impresionantă, cred că era autentică, părea îmbătrânită în mod natural, iar mobilierul arăta extraordinar.

Scenariul a luat-o puțin razna când a început și demonul să se manifeste, adică nu prea era coerent. Mi-a lăsat impresia că cineva a extras random niște acțiuni și elemente dintr-o urnă și le-a dezvoltat ca atare, fără să aibă neapărat o legătură. Spre exemplu, scena cu sperietoarea din hambar, a fost cam inutilă. Cum a ajuns ea să fie posedată – erau deja păpușa și puștoaica posedate – și de ce nu a fost răpusă și ea cumva? Finalul mi s-a părut și el destul de slab, deși explică felul în care a continuat povestea în primul film.

În timpul filmului au fost vreo 2 scene în care am închis ochii, în rest am fost suficient de tare să mă uit la toată acțiunea. Mi-a dat curaj una dintre orfane, ale cărei filme o să le urmăresc de dragul ei. Apoi, după film, ne-am speriat puțin unii pe alții, dar până acasă, am reușit să ies din atmosfera aia și să mă relaxez.

Voi ați văzut filme de groază la cinema? Dar pe Anabelle? Vă las trailerul mai jos, să vă faceți o părere despre film, dacă aveți chef de senzații tari la cinema. Nu uitați de popcorn!

0 Comments

Lasă un comentariu