Decoruri cameleonice din faianță pictată pentru casa ta

Posted on

Cum arată pentru tine varianta perfectă de ”acasă”? Care sunt decorurile care te vor face să suspini de fiecare dată cu satisfacție ”ce bine e ACASĂ”?

O casă fără suflet nu se poate numi „acasă” și am simțit asta din plin în anii în care am stat cu chirie în diverse garsoniere și apartamente din București. Am personalizat fiecare locuință temporară și deși reușeam să le insuflu puțină viață, niciodată nu m-am simțit cu adevărat ca acasă, pentru că nu investisem niciodată suficient suflet în acel loc.

O prietenă îmi mărturisea după ce m-am mutat acasă la mine că este nerăbdătoare să mă viziteze, să vadă cum am amenajat, pentru că știa la ce să se aștepte și sper că nu am dezamăgit-o, deși mai am de lucru la a-mi pne ideile în practică. Cu toate astea, de fiecare dată când ajung acasă și privesc fiecare lucru ales am acel sentiment de apartenență care m-a făcut să îmi părăsesc din ce în ce mai greu cuibul.G914.jpg

Despre casele cu personalitate, despre locul în care ești acel ”tu” pe care puțină lume îl cunoaște cu adevărat, în care îți desfășori cu satifacție micile tabieturi și în care ai cele mai intime gânduri vă scriu astăzi. De curând am descoperit universul Cameleonia și am fost impresionată nu doar de măiestria unui meșteșug cu tradiție, ci mai ales de posibilitățile numeroase de a-ți personaliza locuința și de a-ți crea un univers în care să fii la potențialul tău deplin de creativitate. Aici nu îți va impune nimeni standarde și nu îți va spune ce se cuvine și ce nu.

Iată cum îți poți crea un mic colț de rai la tine acasă cu ajutorul faianței pictate:

Alege o imagine pe care îți dorești să o vezi în fiecare zi și care te inspiră să ai o zi minunată. Aceasta va fi pictată de meșteri artizani spanioli pe plăci de faianță folosind tehnici vechi de 500 de ani pentru a o aduce la forma finală.Poza realizare produse-1

Tehnica de montaj este aceeaşi ca la faianţa obişnuită, numai că fiind realizată manual, fiecare tuşă de pensulă este unică. Existând variaţii de temperatură în ciclurile de coacere, culorile faianţei îmbrăţişează nuanţe uşor diferite, acesta fiind unul dintre motivele ce le oferă caracterul unic şi amprenta handmade. Astfel, acelaşi decor pictat de două ori de acelaşi pictor poate avea mici diferenţe în tabloul final. Această soluţie decorativă ne oferă posibilităţi nelimitate, deoarece singura barieră este aceea impusă de imaginaţia noastră.

Spațiul nu este o problemă, nu doar norocoșii care au case spațioase se pot bucura de produsele de la Cameleonia, ci se găsesc soluții pentru orice idee ai avea. Explorează și tu universul Cameleonia, îți rezervă mai multe surprize decât te așteptai!

Pentru mai multe idei creative, urmărește și pagina de Facebook Cameleonia.

cameleonia.jpg

Vezi cum decurge procesul de creație în clipul de mai jos:

0 Comments

Lasă un comentariu