5 factori care îți sporesc încrederea în tine

Posted on

Nu e bine să ne expunem vulnerabilitățile, dar prefer să fiu sinceră și să recunosc faptul că am mult de lucru la încrederea în mine, ca și multe dintre voi, poate.

V-am povestit că primul meu charm de pe brățara Pandora Essence este Încredere în sine? Ei bine, acesta îmi amintește că trebuie să lucrez mai mult cu mine, dar am și câteva sfaturi simple pe care vi le împărtășesc cu drag, despre cum vă puteți spori încrederea în sine:zana boema orhidee 2

Înfruntă problemele

Poate ai nevoie de câteva ședințe la un psiholog, poate că trebuie să te duci la cel care ți-a băgat idei stupide în cap și să îl înfrunți, ideea este că trebuie să găsești sursa nesiguranței tale și să o înlături. Nu o să fie simplu, dar măcar o să conștientizezi că uneori  it’s not you, it’s them!

Oferă-ți motive să ai încredere în tine

Trebuie să te simți ca o prințesă/zână/eroină în fiecare zi și dacă nu ai pe cineva care să îți ridice statuie ori să îți facă mereu complimente (nu sunt cele mai reușite exemple, știu), fă tu ceva în această privință. Eu am descoperit de curând un mic colț de rai, atelierul Eden Lingerie, a cărui campanie #wearedenconfidence m-a inspirat să scriu această postare.

V-am mai spus că lenjeria intimă este un răsfăț pe care orice femeie cochetă trebuie să și-l cultive, iar mie îmi oferă un boost de body confidence extraordinar. Nu trebuie să fie văzută, deși ador ideea de a purta lenjeria ca piesă vestimentară principală, ci doar să știu eu că port ceva care mi se potrivește și îmi exprimă sentimentele cele mai intime. Hello, there, dantelă, satin, decupaje curajoase și atingeri mătăsoase!

eden lingerie imperia sutien alb

set imperia Eden LingerieFă-ți o listă a calităților tale

Ok, nu ai o părere prea bună despre tine și nu poți concepe o listă prea generoasă de calități, așadar întreabă-i pe cei din jurul tău ce apreciază ei la tine. Trece toate aceste lucruri pe hârtie, gândește-te la ele, acceptă-le ca fiind adevărate și apoi citește lista când ai din nou îndoieli.

În momentele în care nu mă simt frumoasă ori deșteaptă ori o persoană bună mă gândesc la toate lucrurile pozitive pe care mi le-au spus oamenii la care țin sau chiar străini și imi dau puterea să merg mai departe. De aceea nu ezit la rândul meu să îmi exprim aprecierea și admirația față de cineva care o merită.

Fii generoasă

Eu sunt bucuroasă când pot face cadouri, că e vorba despre cele materiale sau de o simplă vorbă frumoasă. Gândul că am descrețit fruntea cuiva, că i-am pus un zâmbet pe față sau că i-am luat mintea de la probleme, mă face să mă simt de parcă eu sunt cea care a primit atenție și mângâiere.

Cum spunea și Dalai Lama, ”be the change you want to see in the world”!

Ieși din zona ta de confort

În momentele mele cele mai joase de stimă de sine îmi vine să mă înstrăinez de toți, să întrerup orice comunicare cu lumea și orice activitate. În momentele acelea mă provoc să fac lucrurile de care îmi este teamă – caut o prietenă și fac conversație, sau încep să lucrez la ceva creativ, care să îmi ofere satisfacție.

În momentele de bucurie avem mulți oameni alături, dar atunci când ne e greu, suntem doar noi și gândurile noastre. Sper ca sfaturile mele simple să îți fie de folos, iar dacă ai nevoie și de o conversație veselă și optimistă, sunt aici! 😉

Suntem cu toții oameni, nu ne poate fi bine mereu, dar hai să încercăm să ținem stima de sine la cel mai înalt nivel!

zana boema incredere in sine 2

eden lingerie incredere in sine

orhidee eden lingerie


Eden Lingerie este un atelier de lenjerie fină cu piese cusute manual pentru a fi cât mai confortabile, ușor de purtat în fiecare zi dar și la ocazii speciale. Fiecare dintre colectii, Roza, Imperia, Reverie, Unicat și Iubire e menită să evidențieze feminitatea și să confere încredere celei care o poartă.

Colectiile folosesc materiale fine precum dantela și tulle de cea mai buna calitate, iar colecția Imperia aduce în prim plan dantela albă, brodată cu motive florale mari  de către unul dintre cei mai apreciați artizani italieni, recunoscut la nivel international „Ricamificio di Fagnano”.

Eden Lingerie oferă garanție de 100 de zile, retușuri și cabină de probă la tine acasă. Dacă nu ești sigură de mărime, un curier va veni cu 3 mărimi diferite, clientele putând păstra doar produsul care vine perfect.

Urmărește Eden Lingerie și pe Facebook!

 

 

0 Comments

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.