De ce e ok să te mulțumești cu mai puțin

Posted on

 

Oamenii cu obiective importante, care vor să schimbe lumea, au toată admirația mea, dar am devenit conștientă că uneori less is more.

Oamenii importanți din jurul meu așteaptă lucruri mărețe din partea mea, iar obiectivele mele sunt și ele suficient de mari pentru a-mi transforma viața într-o călătorie plină de aventuri. Cu toate astea, mă surprind uneori frustrată că nu am mai mult, mai bun, mai repede. Acestea sunt vremurile în care trăim, iar atunci când ne uităm și în ograda altcuiva, o să fie una mai mare și mai frumoasă, pentru că ne dorim cu toții să evoluăm.

Uite de ce cred eu că uneori e ok să te mulțumești cu mai puțin:

Apreciezi ceea ce ai

Poate că este de vină firea mea boemă sau poate că am devenit mai înțeleaptă, dar am ajuns să cred că nu este deloc rușinos să te mulțumești cu mai puțin, pentru că asta înseamnă că apreciezi ceea ce ai deja. Sunt femei de vârsta mea care sunt deja antreprenori de succes, asta îmi doresc și eu într-un viitor cât mai apropiat pentru mine, dar nu o să las frustrările să mă oprească din drum. Sunt într-un punct în care am muncit să ajung, așadar am de gând să mă bucur de călătorie.

Știi ce vrei de la tine

Drumul spre succes nu este același pentru toți. Uneori adoptăm planurile și ideile celor din jur ca și cum ar fi ale noastre, dar uităm de ce suntem aici și ce ne face pe noi fericiți. Așa cum  una dintre prietenele mele este fericită că și-a întemeiat o familie și că își crește copilul, cealaltă își găsește satisfacția în muncă și călătorii, iar eu le iubesc pe ambele la fel de tare. Cred că dacă eu mă simt împlinită fiind eu însămi, voi fi mai apreciată decât dacă m-aș chinui să ating standardele impuse de ceilalți.

Te bucuri de călătorie

Oricât de clișeistic sună, fericirea e un drum, nu o destinație. Fluturele trebuie să fie omidă înainte de a ne bucura cu forma și culorile sale fantastice, nu poate sări peste acest stadiu, de aceea trebuie să fie la fel de apreciat în fiecare moment. Atâta timp cât nu-ți pierzi din vedere obiectivele și știi care sunt pașii pentru a le atinge, bucură-te de fiecare etapă a dezvoltării tale.

Mai puține compromisuri

Uneori, ca să obții ceva, trebuie să renunți la altceva. Resursa timp este una dintre cele mai prețioase, pe care nici măcar banii nu o pot cumpăra într-o cantitate suficientă. Eu una simt că îmi alunecă printre degete și aș vrea să îl pot face să curgă mai lin și mai cumpătat, mai ales atunci când sunt departe de oamenii care contează. Nu încerca să faci prea multe lucruri, timpul curge la fel pentru toți și vrei să îl irosești.

Mai puțin înseamnă mai mult

Într-o societate bazată pe cantitate, un stil de viață minimalist nu este tocmai realizabil, mai ales când ești o fashionista wannabe. Cu toate astea, pune-ți pe listă câteva lucruri de care ai nevoie să fii fericită și lucrează la lista asta până când o să le tai pe cele care îți aduc suferință și de care NU ai nevoie cu adevărat. Dacă vei fi sinceră cu tine, treaba va merge ușor și vei rămâne cu câteva lucruri, mai puține decât degetele de la o mână.

Tu ești conștientă care sunt cele mai importante lucruri pentru tine?

0 Comments

Lasă un comentariu