„Daneza”, povestea unei femei captive în corpul unui bărbat

Posted on

Nu știu ce m-a impresionat mai tare, povestea dramatică a lui Lili Elbe sau jocul actoricesc al lui Eddie Redmayne, cert este că filmul „Daneza” trebuie să se regăsească și pe lista voastră a filmelor de văzut în ianuarie 2016.

Nu îmi plac dramele, nu îmi place să mă încarc cu necazurile -imaginate ori ba – ale altora, fie ele chiar și simple personaje ficționale, dar am simțit o mare curiozitate atunci când am văzut pentru prima oară trailerul filmului „Daneza”, așadar am primit cu bucurie invitația de a-l urmări la cinematograf.

„Daneza” este povestea incredibilă a unui cuplu de artiști a cărui dinamică se schimbă ireversibili și diametral opus „legilor firii”, dar cu determinare și surprinzător de multă înțelegere. Gerda și Einar Wegener formează un cuplu fericit, de succes, până când cel din urmă își dă seama, în urma unei farse, că este o femeie captivă în trupul unui bărbat.

Nu îmi pot imagina pentru cine a fost mai dificilă această „revelație”, pentru Lily – noua identitate a lui Einar – , care era constrânsă atât fizic cât și social într-un rol chinuitor, sau pentru Gerda, care și-a pierdut soțul și a fost nevoită în același timp să o susțină pe noua femeie din viața ei? Să nu uităm, filmul este inspirat de un caz real. Einar Wegener este primul bărbat care a suferit o operație de schimbare de sex la începutul secolului al XX-lea.

După ce a câștigat atât premiul Oscar cât și Globul de Aur pentru cel mai bun actor în rol principal în rolul lui Stephen Hawking, rolul lui Lily Elbe îl plasează pe Eddie Redmayne printre favoriți și în 2016. După cum spunea și regizorul Tom Hooper, se potrivește perfect în acest rol. Redmayne adoptă ca nimeni altul pudoarea feminină a lui Lili, cu priviri ferite și zâmbete timide dar și disperarea unei femei captive, care nu se poate împăca cu destinul ei.

einarlili-large
Einar și Lily, foto via The Telegraph

Nici interpretarea Aliciei Vikander nu este mai prejos. Gerda este o artistă talentată, puternică și neînfricată, care este pusă în fața unei alegeri inedite. Să îl renege pe soțul ei, să îl interneze într-un spital de nebuni, sau să încerce să îl înțeleagă și să îl sprijine? Probabil că latura ei artistică i-a permis să vadă peste tiparele sociale ale vremii și să o susțină pe Lily în transformarea ei, pentru că o asemenea viziune este rară chiar și în zilele noastre.

Vă invit să urmăriți și voi „Daneza” atât pentru jocul actorilor, cât și pentru a vă deschide ochii și sufletul în fața unor situații excepționale, pentru a le putea înțelege și trata în cunoștință de cauză. Iar asta nu se va întâmpla doar pentru că urmărești un film, ci pentru că sunt sigură că și voi veți empatiza cu suferința acestor suflete captive și vă veți informa despre acest subiect în continuare. Cazurile lui Caitlyn Jenner și Laverne Cox sunt doar 2 exemple, sunt nenumărate astfel de destine care au nevoie de înțelegerea și acceptarea noastră.

Aștept cu interes și opiniile voastre despre acest film. Nu uitați, „Daneza” va fi lansat în cinematografele din România pe 8 ianuarie 2016 și este distribuit de Ro Image 2000.

0 Comments

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.