După Untold, niciun festival nu mai are același farmec, ai spune. Am trăit, însă ,exact opusul, chiar weekendul acesta, la prima ediție Awake festival.
Dacă anul trecut concediul meu a început la Untold și s-a terminat la Summer Well, anul acesta am început concediul la Awake, la Târgu Mureș. Aflat la prima ediție și cu un line-up în mare parte autohton, nu mi-am creat așteptări prea mari, mai ales că am fost și anul acesta la Untold, unde am trăit un carusel de emoții și experiențe memorabile.
Locația
Gornești, Târgu Mureș nu a fost nicio clipă pe lista mea de locuri de vizitat, dar pe măsură ce descopăr bucățele din țara mea, îmi place din ce în ce mai tare. Mi se pare grozav să organizezi un astfel de eveniment, care atrage participanți din toată țara, într-un loc mai puțin tradițional.
Pentru prima ediție, infrastructura a fost ce trebuie. Spun asta pentru că nu am văzut cozi mai mari de 10 persoane nicăieri în festival, am avut mereu loc în parcare, la corturi părea și acolo spațiu suficient și chiar am găsit cazare fără prea mari eforturi. La 30+ km distanță ce-i drept, dar când ești cu mașina nu mai contează. Că sunt 5 sau 30 de kilometri, tot nu poți să consumi alcool.
Marele inconvenient al locației este praful în nori groși în parcare, pentru că eram pe un teren viran, iar în festival terenul accidentat și cu mult praf. Dar na, dacă ai niște bocanci de rezervă și câteva shot-uri de tequila, nici că îți mai pasă. Celebră printre apropiați pentru căzăturile artistice, am reușit să nu mă împiedic nici măcar o dată, să nu lovesc/vărs/trântesc/rup absolut nimic. Bine, mai e timp, o zi întreagă.
Muzica
Oricât de tare îmi plac și oricât de multe concerte ar fi avut în ultima vreme, pe artiștii aceștia i-am ratat mereu. Bine, nu am vrut nici să merg oriunde, cu oricine, să îi ascult, am vrut să mă asigur că în jur nu sunt nici grătare de mici și nici gură cască spărgători de semințe.
În prima seară i-am ascultat pe Alternosfera și Fără Zahăr. La primii au fost ceva probleme cu sonorizarea, am fost extrem de dezamăgită de început, pentru că nu îi auzeam vocea solistului prea bine, dar până la final și-a revenit. Wow, ce versuri, ce voce, ce energie! La Fără Zahăr a fost genial. Pe o scenă de 2×2 m, unde năvălea muzica de la alte scene mai mari, cei doi soliști și chitările lor erau acompaniați de gloata de puștime care îi asculta. Toată lumea cânta din rărunchi.
Ziua a doua i-am ascultat pentru prima oară pe Subcarpați și m-au impresionat foarte tare, mai ales că au avut o conexiune cu publicul extraordinară. O interacțiune cu publicul ca a băieților de la Subcarpați aștept eu de la fiecare artist, ca să fie show-ul complet. Dacă nu mi-ar fi plăcut până acum, mi-ar fi câștigat cel puțin respectul și admirația.
Ziua a treia e pe cale să înceapă și am mari emoții pentru că afară s-a întunecat complet. Urmează potopul. Literalmente. Rămâne de văzut cum o să fac, dar nu renunț la concerte! Vor urca pe scenă Tom Oddel, Les Elephants Bizzares și Coma.
Atmosfera
Awake este un festival care oferă o experiență completă. Ai la dispoziție tot ce ți-ai putea dori, ba chiar mai mult. Forrest library și proiecția de filme au fost favoritele mele, dar nu am avut timp deloc să stau să mă bucur de ele. Food & drinks pe alese, cabine foto, leagăne, hamace, ateliere, jocuri, târg, de toate!
Media de vârstă a festivalierului de la Awake cred că este undeva în jur de 20 de ani. Sau am devenit eu foarte conștientă de vârsta mea și îi observ doar pe puștii din jurul meu? Cert este că foarte mulți vorbesc maghiară, probabil sunt localnici, dar am văzut și bucureșteni. Sunt toți atât de veseli și de zâmbitori, nu au nicio grijă pe lume. Ce sentiment de libertate, odată ce intri pe poarta festivalului!
Împrejurimile
Dacă nu mă știți, sunt mică și agitată. Nu pot sta locului, trebuie să mă plimb, să văd, să explorez. De aceea mi-au prins bine câteva ore la picior, singură, prin oraș, să iau toate străduțele la cutreierat și casele la admirat. M-am bucurat să descopăr un oraș curat, cu multe case vechi, străzi umbrite și liniștite, să îmi aud gândurile. A contat și că era weekend, dar e destul de fermecător Târgu Mureș, merită să-i dedicați o zi.
În oraș am mâncat doar la Country Bread Bistro, îl recomand cu mare drag pentru tartele felurile și restul preparatelor extrem de savuroase și naturale. Am mai vizitat Muzeul Etnografic, peste drum de bistro și am fost să vizităm și casa memorială a lui Avram Iancu, dar e deschisă doar miercurea și joia. Cetatea este și ea destul de ofertantă, la fel ca și plimbările fără țintă, dacă ești tipul explorator. Strada asta unde duce, oare?
Mâine urmează Viscri, apoi Zabola, care sunt pe lista mea de mult și ne gândeam să ajungem și în Deltă. Dar povestim mai târziu despre asta, mă duc să urmăresc furtuna sau poate să dorm puțin, mai am câteva ore până la concerte.
Weekendul tău cum a fost?
[…] pe sufletul meu boem, o gazdă primitoare și liniștea de care aveam nevoie după un festival. Awake pare deja […]
[…] se face o săptămână de când am plecat la drum spre Târgu Mureș, spre Awake Festival, iar acum scriu pe blog dintr-o cafenea din Sfântu Gheorghe, în timp ce Dragoș își face […]