Am găsit la Viscri exact ceea ce așteptam și puțin mai mult. Cine spunea că omul sfințește locul are mare dreptate și am primit o nouă confirmare din partea gazdei noastre de la Viscri.

Între Awake și Zabola, cele două puncte principale ale concediului nostru, am ales să ne petrecem o noapte și la Viscri, după ce am tot citit în ultima vreme povești despre farmecul aparte al locurilor și despre vizitele Prințului Charles, care deține o casă în localitate. Întâmplarea face că am ajuns să ne cazăm chiar peste drum de casa lui și chiar dacă din drum toate casele arată la fel, vechi și neîngrijite, odată ce le calci pragul le descoperi și sufletul.

Cum ajungi la Viscri

Orice poveste despre Viscri ar trebui să înceapă cu un avertisment despre calitatea drumului. Noi am mers cu un Prius, care a făcut față cu succes drumului cu obstacole, dar dacă ții la mașina ta sau poate e mai degrabă sport, ai face bine să eviți traseul acesta. În termenii mei profani, drumul se prezintă cam așa: îngust și plin de gropi. Poze nu am să vă arăt, dar trebuie să mă credeți pe cuvânt.

Dacă, totuși, vă încumetați, să vă așteptați să găsiți o localitate încremenită în timp, cu drumuri pietruite, cu localnici care te urmăresc curioși de pe băncuțele lor și copii care se plimbă agale pe spatele unui asin. Să aveți grijă la cârdurile de gâște, sunt mai periculoase ca dulăii mari și blânzi, peste care dai la tot pasul.

Gazde bune la Viscri 9

 

Noi ne-am bazat pe airbnb pentru cazare și am găsit fără prea mari eforturi o cameră simplă, colorată, pe care am rezervat-o fără să stăm pe gânduri. Gazda noastră, Bogdan, ne-a fost gazdă până la capăt, adică ne-a sfătuit unde putem merge să mâncăm, iar la micul dejun am stat la povești, să aflăm – el cine i-a trecut pragul și noi cine ne-a găzduit. Așa-i frumos, să știi pe a cui pernă ți-ai odihnit capul, să recomanzi cu inima împăcată și altora.

Am impresia că am trecut cu brio testul la care gazda noastră ne-a supus. Adică prima poză de pe airbnb era cu niște gâsculițe și în mod normal nu aș fi intrat să văd mai mult, e semn clar că dacă se bazează pe peisaj să-și atragă mușterii nu-i a bună. Cu toate astea, 2 poze mai departe, am decis să stăm la Carl Jung, așa cum se intitula camera noastră la înălțime. Bună alegere, scriu eu din confortul camerei de la Zabola.

Camera noastră era la etajul unui hambar, la capătul unei scări abrupte și aparent nesigure. Mobilată extrem de simplu, pe principiul – ce am nevoie să îmi fac traiul cât mai ușor – și cu farmecul obiectelor tradiționale recuperate, totul era în deplină armonie. Pereții albi păreau spoiți cu var, podeaua din lemn lăcuit era decorată cu un covor vesel iar patul îmbia la somn.

Cel mai tare mi-a plăcut priveliștea în camera noastră de la înălțime. Pe lângă straturile de zarzavaturi înghesuite în mini grădinițe, vedeam perfect acoperișurile din țiglă veche, acoperită cu mușchi și norii. Ah, și ce bine am dormit, odată cu găinile. Cum s-a lăsat seara, cum am uitat de toate și am visat.

Unde mănânci bine la Viscri

În mod surprinzător, sunt o mulțime de opțiuni pentru mâncare la Viscri. Noi am mâncat la Viscri 32, la Restaurantul din hambar, un restaurant foarte simpatic și puțin cam piperat pentru zonă, dar au făcut toți banii atât mâncarea cât și atmosfera. Eu am luat un meniu format din supă de gulie, cartofi ciobănești la cuptor și tartă de prune și Dragoș o porție de sărmăluțe. Nu, nu m-a ajutat mai deloc, am mâncat singurică tot. Nu de alta, dar după masă am făcut o plimbare lungă prin sat și aveam nevoie de energie, mai ales că era frig.

Ce e de făcut la Viscri

Noi am stat puțin-puțin și nu am apucat să facem mare lucru, dar fiecare clipă a fost trăită intens. Acasă, la gazda noastră, m-am jucat și am prins drag de o cățelușă care își ascuțea dinții pe mine. M-a zgâriat și m-a murdărit, dar am prins tare drag de ea și m-am bucurat ca un copil mic. A fost prima oară când m-am jucat cu un cățel, mai ales în felul ăsta.

M-am plimbat pe strada principală în toate direcțiile și m-am uitat la case, deși nu am putut să văd mai departe de fațadă și porțile înalte din lemn. Era destul de liniște, nu tu animale care să țipe, nici priviri curioase prea multe. Oamenii își vedeau de ale lor prin gospodării. Am ajuns sus, pe deal, la biserica fortificată și am mâncat nuci verzi de m-am făcut totuna pe mâini. Mari și bune, așa cum trebuie să fie, mi-au plăcut. De vizitat, am vizitat abia a doua zi biserica și a fost interesant, să nu o ratați dacă ajungeți.

La intrare taie bilete o femeie la 60+ ani, pregătită să se înțeleagă cu vizitatorii de orice neam. Odată cu noi au mai ajuns și niște nemți, care s-au înțeles foarte bine cu ”cerberul” care le-a dat o mulțime de explicații cu privire la biserică și fortificații. Mi-a plăcut de dânsa tare. Biserica are un turn cu o priveliște frumoasă, la care ajungi pe niște scări ușor claustrofobe și mai are și un muzeu micuț, ”cu de toate”.

Concluzii

Deși am stat mai puțin de 24 de ore la Viscri, m-am simțit extrem de liniștită și împăcată. Am avut o cazare pe sufletul meu boem, o gazdă primitoare și liniștea de care aveam nevoie după un festival. Awake pare deja departe.

Dacă vă doriți să ajungeți la Viscri, țineți cont de sfatul meu și veniți cu o mașină potrivită pentru drum. Și odată ajunși, conectați-vă la energia locului, eliberați-vă mintea și nu mai căutați cadrul perfect de postat pe Instagram. Așa cum am făcut eu. Și să treceți și pe la Viscri 9, să vedeți cum are mușcătura fetița – nu are nume încă.

Abia aștept să mă întorc la Viscri!