Am făcut ce-am făcut și am ratat evenimentul de lansare al filmului Gardienii Galaxiei 2, dar mi-am făcut timp în weekend să merg să-l văd, pentru că aveam un mare chef să râd!
Sunt mare fan super-eroi, iar Gardienii sunt printre cei mai haioși, deci filmul era pe lista mea #devăzut la cinematograf. Cum au trecut aproape 3 ani între cele două filme vă recomand să îl revedeți pe primul înainte, să intrați în atmosferă. În afară de reprizele de râs, eu una am și uitat cum s-au reunit cei 5!?
Povestea Gardienilor continuă cu așa cum ne-au obișnuit, cu lupte și glume proaste. Filmul începe cu o luptă epică, pe ritmuri oldies și un baby Groot simpatic peste măsură. Nu trece prea mult timp și gașca pestriță intră în belele, mai exact are loc o urmărire de proporții majore prin spațiu, din care scapă în mod miraculos.
În peisaj apar 2 personaje importante din primul film, mai exact Nebula – sora criminală a Gomorei și Yondu Udonta – cel care l-a crescut în spiritul încălcării legii pe Peter, cu care cei doi își vor încheia socotelile. Nu vă spun cum, ci doar că eroul nostru favorit va afla ce s-a întâmplat cu adevărat cu părinții săi naturali. Surpriză – sau nu – Peter nu este 100% pământean, iar originile sale extraterestre sunt peste măsura așteptărilor noastre, fără urmă de îndoială. Și ca să fie tot pachetul emoțional exploatat, sunt aduse în discuție și sentimentele lui pentru Gamora cea rece ca gheața.
Rocket subtilizează orice îi iese în cale de valoare, indiferent de riscuri, iar Drax face glume nesărate. Ce caută Gamora cu ei pare de neînțeles, dar cred că are de-a face cu niște lucruri nespuse cu privire la Peter, pe care îl așteaptă o adevărată furtună emoțională în acest film. Fix aia cea mai greu de gestionat pentru un bărbat. Ce s-a întâmplat cu mama lui pământeană cu adevărat? Cine este tatăl lui biologic? Ce simte Gomora pentru el? Săracul o să primească răspunsul la toate întrebările, dar într-un mod nu tocmai pe gustul lui.
Dacă vă plac super eroii și aveți chef să râdeți, mergeți la Gardienii Galaxiei la cinema, să vă bucurați de peisajele fantastice și toate efectele speciale pe care le-au pregătit realizatorii. Filmul e puțin cam lung, mi se pare mie, dar poate că am fost eu prea obosită și nu am făcut față la atât de mult awesomeness?
Iată trailerul filmului, sper să vă placă!
0 Comments