Cele mai frumoase amintiri din ploaie

Posted on

Citeam cu invidie statusurile oamenilor de la Electric Castle în weekend, inclusiv pe acelea care descriau recordul de ploi și mi-am amintit clipele frumoase petrecute sub șiroaiele de apă.

1 Iubire neîmpărtășită

Prima amintire din ploaie care-mi vine în minte este din adolescență. Ani buni de zile, de când mă știu și până pe la 14 ani mi-a plăcut de același băiat, alături de care am avut norocul să-mi petrec o grămadă de timp – era prieteni și colegi – așadar sunt norocoasă măcar din punctul ăsta de vedere. Sentimentul era neîmpărtășit iar în perioada asta am devenit expertă în a-mi masca sentimentele față de el – credeam eu.

Ei bine, pe la 14 ani, el s-a combinat cu o tipă nouă, o amică, fapt care m-a rănit, dar am preferat să-mi păstrez supărarea pentru mine și să-i fiu în continuare o bună prietenă. Într-una din zile ne întorceam spre casă de la prietena lui și ne-a prins ploaia împreună, o ploaie ca la Electric Castle de puternică, moment în care am simțit că picăturile de ploaie ne-au unit.

O iubire neîmpărtășită, chiar și în adolescență, nu poate fi o amintire plăcută, ai spune, dar ploaia aia m-a făcut să simt apropierea pe care mi-o doream. Era ca și când picăturile de ploaie erau o îmbrățișare pătimașă, care te consumă și te umple de energie în același timp. Când am ajuns acasă, udă până la piele, nu îmi mai venea să mă usuc ca să nu pierd acel minunat sentiment, că sub picăturile grele de ploaie am simțit îmbrățișarea după care tânjeam.

2 Weekend între prieteni

Am petrecut atât de multe weekend-uri pe două roți, la întruniri moto, în condiții extreme de ploaie, vânt căldură și frig, că mi se pare ceva firesc acum. Una dintre primele întruniri mari la care am luat parte, East European Motor Show, in 2009, a fost și un weekend plin de ploaie, timp în care m-am și bronzat cumva. Nu îmi mai amintesc mare lucru din weekend-ul acela decât că am fost cu adevărat impresionată de mulțimea de motoare, de oamenii veseli și de volumul de ploaie.

3. Prima oară pe Transalpina

Ne întorceam de la întrunirea moto de la Hunedoara și eram puși pe fapte mari. Am plecat de dimineață să vizităm castelul, apoi am pornit la drum, fără să mâncăm măcar, în ideea că trebuie să ajungem undeva frumos pe traseul înapoi spre București, să ne priască mâncarea. Nu aveam hartă, gps, ori idee legată de traseu, așa că am improvizat un traseu spre Transalpina care ne-a purtat pe drumuri de munte pe care se lucra la fiecare cotitură, fără benzinării, pensiuni sau localități, un drum epuizant și trist. Nu-i nimic, noi suntem optimiști de fel, așadar am mers tot înainte, până a început potopul. Noroc că am ajuns pe drum asfaltat la un moment dat, altfel probabil că am fi campat în mijlocul pustiului doar ca să scăpăm de ploaie. Oare?

Ei bine, prima oprire pe traseu, după-amiaza, a fost la lacul Vidra, la o pensiune încremenită în epoca ceaușistă, unde singurele opțiuni de mâncare mai consistente erau plicurile cu prafuri 3în1, dovadă că suntem încă în epoca modernă consumeristă. Ne-am adunat puterile și am pornit din nou la drum, cu gândul că trebuie să găsim undeva ceva de mâncare și cazare.

Am ajuns la Voineasa, unde am aflat că este o mare sărbătoare religioasă și că nu vom găsi nimic vacant în aceaa seară, fapt care ne-a fost confirmat după ce am luat stațiunea Căciulata la picior și nu am găsit cazare nici la hotelurile cele mai scumpe. Nu am oprit să mai încercăm să găsim de mâncare pentru că era deja 7 seara și aveam un drum lung în față și un buget limitat. Am ajuns la Râmnicu Vâlcea, nimic acceptabil pentru cazare (un hotel cu nuntă la restaurantul de la parter nici nu intra în discuție), așadar am mers mai departe spre Curtea de Arges, unde am ajuns pe la 11 noaptea, tot nemâncați și uzi până la piele datorită reprizelor dese de ploaie.

Eu țineam în spate un rucsac imens, în care aveam cortul și toate bagajele, pe care nu puteam să mi-l pun singură în spate ori să mă dau jos de pe motocicletă cu el iar combinezoanele de ploaie nu au mai încăput. Pe la ora 1 am ajuns la Pitești și am găsit un hotel carea avea o cameră liberă și care ne-a uimit că ne-a primit la ora aceea și în felul în care arătam. Înainte să ne băgăm sub duș îmbrăcați am traversat la benzinăria de peste drum să ne luăm de mâncare și am nimerit între două ture, dar nu au mai contat încă 10 minute de așteptare, pentru că ne întorceam într-o cameră cu pat moale și cearceafuri care să ne încălzească.

După cea mai lungă și cea mai udă și cea mai incomodă zi din viața mea, neîntrecută nici până în ziua de astăzi de altă experiență, când am ajuns în camera aceea de hotel, epuizați cum eram, nu am fost în stare decât să rădem de provocările cărora le-am făcut față cu brio. În acel moment mi-am dat seama că vom face față cu bine și altor încercări, mai importante și așa a fost.

Acestea 3 sunt cele mai frumoase amintiri din ploaie, chiar dacă sunt toate triste în felul lor. Care sunt cele mai puternice amintiri sub șiroaiele de ploaie care vă vin vouă în minte?

 

 

0 Comments

Lasă un comentariu