Dați-mi voie să încep recenzia filmului „Cei opt odioși” prin a preciza că sunt nouă, de fapt, doar că (spoiler alert!) i-au zburat rapid creierii lui Channing Tatum – era prea sexy pentru poveste.
Filmul are toate elementele pe care le apreciez la un film de Tarantino: situații de-ți stă mintea-n loc, dialoguri hazlii, actori talentați, cadre atent studiate, regie magistrală și o baie de sânge demnă de o măcelărie. Povestea e simplă, asemănătoare romanului Agathei Christie, „10 negri mititei”, în care (spoiler alert!) toate personajele mor: 8 indivizi ajung să împartă aceeași cabană din mijlocul pustiului și află unii despre ceilalți că nu sunt cine pretind a fi, pe măsură ce se ucid între ei.
Ca de obicei, actorii sunt aleși pe sprânceană, în frunte cu Samuel L. Jackson, Kurt Russel, Tim Roth, Jennifer Jason Leigh, Michael Madsen și un Channing Tatum la fel de sexy ca întotdeauna. Pentru cei mai mulți dintre ei, „Cei opt odioși” nu este prima colaborare cu Quentin Tarantino, așadar fanii regizorului au un motiv în plus să vadă filmul. Ba chiar, după vizionare, unii dintre spectatori au aplaudat – am uitat care a fost ultimul film la care am auzit aplauze în sală, tu mai știi?
Filmul este mai lung cu o oră decât ar fi trebuit, durează puțin peste 3 ore, astfel că e prea multă vorbărie: toate personajele își spun povestea, ca la o confesiune în fața călăului. Toți cei 8 + sexosul de Channing Tatum au parte de același final dureros și sângeros, că e vorba de o otravă care îi face să își verse mațele, fie de gloanțe care fac creirii să zboare sau de clasicul ștreang.
Sunt curioasă, vouă cum vi se pare ultimul film al lui Quentin Tarantino? O să mergeți la cinematograf să îl vedeți?
0 Comments