Alexandra Calafeteanu toamnă-iarnă 2016, o nouă colecție inspirată de femeia la 30 de ani

Posted on

 

Dacă așa arată femeia la 30 de ani, atunci abia aștept să ating și eu această vârstă – nu că aș mai avea prea mult până atunci!

Noua colecție a Alexandrei Calafeteanu, pentru sezonul toamnă-iarnă 2016, denumită sugestiv REBORN, este inspirată de femeia la vârsta de 30 de ani, vârstă la care a ajuns și designerul de curând. Iar dacă asta mă așteaptă și pe mine peste 3 ani, atunci sunt nerăbdătoare să ating și eu această vârstă frumoasă.

Ținutele propuse de Alexandra sunt îndrăznețe prin decupajele care lasă pielea la vedere, dar rafinate prin alegerile de materiale, iar croiala flatează silueta, în special pe cea zveltă. Albul vine să echilibreze senzualitatea asumată a femeii sigure de sine, reînăscută, așa cum ne-o prezintă designerul.amadeus la evenimentul Alexandra Calafeteanu

Atmosfera de la eveniment a fost întreținută de superbele fete de la Amadeus, care au cântat în timpul prezentări, iar în timpul socializării invitații s-au putut delecta cu cocktail-uri realizate din Iceberg Vodka and Water, cea mai pură apă din lume în 2015, din care este realizată și vodka.

Iată, mai jos, care sunt ținutele mele preferate din noua colecție Alexandra Calafeteanu toamnă-iarnă 2016.

0 Comments

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.