10 experiențe de neratat în Sicilia occidentală

Posted on

August începe cu o vizită surpriză din partea unui prieten și… cu mult timp liber pentru mine, căci mi-am luat concediu definitiv. 🙂

Am avut deja 3 tipologii diferite de musafiri de când ne-am mutat în Sicilia și simt că nu am dat tot ce puteam mai bun pentru ei, căci nu aveam nici timpul și nici dispoziția necesare. Am decis să mă reîndrăgostesc de locul care mi-a fost casă în ultimele luni alături de noii musafiri și să le propun câteva dintre activitățile mele preferate, 10 la număr.

  1. Riserva naturale dello Zingaro pe uscat

Te costă 5 euro accesul în rezervație și ai face bine să îți rezervi o zi întreagă pentru obiectivul ăsta. Inclusiv drumul spre rezervație este spectaculos, din orice parte ai intra, dintre San Vito Lo Capo sau dintre Scopello, deci ai parte și de un ”preludiu” pe cinste.

Mi se pare că rezervația asta este cu adevărat Paradisul și că reprezintă cel mai bine Sicilia, pentru care trebuie să îți pregătești atât bocancii cât și costumul de baie ca să o explorezi cum se cuvine. Mai exact, ai la dispoziție 7 km de coastă de cu peisaje care-ți taie respirația la fiecare pas și cărări care-ți scot în cale cele mai frumoase plaje cu pietre, stânci, valuri spumoase și ape de un albastru incredibil.

Astăzi spunea cineva că august este echivalentul unei luni de iarnă în Sicilia și la Zingaro, pentru că se usucă vegetația, dar chiar și așa tot merită să dai o fugă pe aici.

2. Riserva naturale dello Zingaro și Scopello pe apă

Te costă ceva mai mult să admiri coasta rezervației pe apă, mai exact 35 euro, dar face fiecare bănuț, chiar dacă timpul petrecut este mai scurt. Mai ales dacă nimerești pe catamaranul pe care am nimerit noi, cu un echipaj așa fain, cu doi bărboși dichisiți cu multă voie bună.

Pe lângă glumițe, legende, povești legate de locurile pe lângă care treci, sunt incluse în program și 2 opriri pentru baie și o gustare cu produse cu specific local. Cum eu nu știu să înot mi-am pus o vestă și m-am bălăcit ca un copilaș, cu o bucurie infinită și un sentiment de eliberare pe care nu îl mai simțisem de ceva vreme.

3. O cină cu fructe de mare la apus

Orice apus în Sicilia este cel mai frumos apus, asta este clar, dar dacă mai adaugi și o sticlă de vin, niște midii în sos alb și o companie plăcută, nu ți-ai dori nimic altceva decât să se oprească timpul în loc. Să privești strălucirea soarelui și tot spectrul de lumini care se transformă, să simți căldura și chiar să lași o lacrimă să-ți curgă pentru simplitatea experienței.

Iar chioșcul cu fructe de mare de la Pizzolungo chiar este tipul de loc pe care amatorii de gusturi și experiențe autentice îl caută. O baracă aparent banală, cu doar câteva mese, fără ifose, dar cu cea mai faină priveliște. Consumația pentru o persoană poate costa între 10 și 15 euro, dacă alegi doar o porție de midii și o apă sau o bere / un pahar de vin și poate ajunge la sume frumușele, dacă alegi fructe de mare mai rare.

4. O zi pe Marettimo

De fapt, o zi pe oricare dintre insulele Egade este la fel de fermecătoare. Eu am vizitat, superficial doar, cele mai mari 3 insule: Favignana, Levanzo și Marettimo, dar mi-a rămas în suflet ultima. Un orășel pescăresc minuscul, cu cărări care te cheamă la explorat și ochiuri de apă magice, pe care și eu TREBUIE să le explorez aprofundat.

Pe Marettimo se merge cu bocancii și costumul de baie în bagaj, cum altfel?

5. O vizită la un agriroturismo

Nu știu pe la alții cum este, dar la colega mea Rita la agriroturismo, joia seara este cu muzică live, bufet de preparate proaspete, locale și multă voie bună. Pentru o seară cu adevărat siciliană, o vizită într-un astfel de loc magic este de neratat! Și nu scoți din buzunar mai mult decât o faci pentru o cină în orice restaurant, dar te alegi cu o super experiență.

6. Să te pierzi pe străduțele din Erice

Primul loc care mi-a tăiat cu adevărat respirația atunci când l-am văzut prima oară a fost acest oraș medieval cățărat în vârf de munte. Ajungi la Erice cu autobuzul, un drum cu serpentine spectaculoase, sau cu telecabina, care îți oferă o super priveliște.

Odată ajuns la destinație, nu ai nevoie de nicio hartă sau o direcție anume, lasă-te pierdut/ă pe străduțele înguste și pietruite, descoperă-i misterele. Este la fel de frumos seara cât și în timpul zilei, iar priveliștea este din toate punctele de milioane.

7. Apusul la saline

Procesul de extragere a sării din apa de mare este deopotrivă artistic, prin procedurile artizanale păstrate de sute de ani dar și spectaculos prin felul în care se reflectă apusul în întinderile de apă. Poți alege salinele din Nubia, de lângă Trapani sau mai degrabă pe cele din Marsala, ocazie cu care să dai o tură și prin Cantina Florio să deguști vinul de Marsala și neapărat să vizitezi centrul istoric, de un farmec aparte.

8. Baie în golfurile Macari

Când mergi spre plaja din San Vito, drumul se desparte în două la un moment dat. Curioasă din fire, dar mai ales fascinată de peretele din rocă ce pornea spre stânga am decis să ne abatem de la drum. Așa am descoperit micuțele golfuri stâncoase Macari, neprietenoase pentru cei mai comozi, mai ales dacă nu ai încălțări  speciale, pentru pietre.

După o bălăceală bună te urci în mașină, continui drumul cu peretele de stâncă pe dreapta și marea strălucitoare la stânga, până ajungi la un alt loc magic, camping El Bahira. Poți să oprești la o cafea, sau să mănânci ceva dacă nimerești bucătăria deschisă, cert este că este cel mai fain camping pentru rulote ever!

9. Plajă la San Vito lo Capo

De departe cea mai frumoasă plajă din partea asta din Sicilia, pe care eu o prefer în anotimpul rece, ca să mă bucur cu egoism de ea, plaja din San Vito se întinde pe câțiva kilometri de nisip fin auriu și ape limpezi azurii. NU am răbdare să stau la plajă, nici nu știu să înot să mă bucur de apa superbă, dar cu toate astea nici eu nu aș rata o zi de leneveală la San Vito Lo Capo.

10. Grotta Mangiapane

Un alt loc magic, care mă fascinează, este Grotta Mangiapane, un muzeu etnografic amenajat în împrejurimile unei peșteri în care a locuit nu cu mult timp în urmă o familie pe nume – ați ghicit – Mangiapane. Muzeul este administrat de ultimii membri ai familiei în viață, care au amenajat într-o serie de clădiri vechi mini-muzee care expun tradițiile și meșteșugurile locale și care îți arată în cel mai autentic mod cum trăiau localnicii.

Sunt atât de multe lucruri de făcut la Trapani și prin împrejurimi, că simt că abia am atins o mică parte dintre ele. De aceea am și ales să venim aici, să rămânem pentru un timp. Merită să dai Bucureștiul și ”civilizația” pentru o perioadă pentru paradisul acesta, că este pentru o scurtă vacanță sau pentru mai mult.

Insula are și mai multe de oferit, deci nu ezitați să veniți, dacă aveți spirit explorator.

 

3 Comments

  1. Prima oară la rafting în Bosnia Herzegovina says:

    […] Citește și articolul cu 10 experiențe de neratat în Sicilia Occidentală […]

  2. O saptamana in sardinia. Cum iti organizezi concediul says:

    […] Citește și articolul despre experiențele de neratat în Sicilia Occidentală […]

  3. Drumeții de-a lungul Rivierei Italiene cu plecare din Genova says:

    […] Citește și despre experiențele de neratat din Sicilia Occidentală […]

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.