Locuri de neratat din Sardinia. Top destinații

Posted on
spiaggia Li Cossi Sardinia

Lista inițială cu locurile în care ne-ar fi plăcut să ajungem în concediul de o săptămână în Sardinia era imensă. Am redus drastic lista noastră de things to do & places to see deoarece aveam 8 zile la dispoziție, timp în care am schimbat 6 cazări diferite și am mers cu mașina aprox 900 kilometri. Era clar că o să ne întoarcem super obosiți!

Citește și articolul despre cum îți organizezi concediul în Sardinia

Spiaggia Li Cossi locul din Sardinia în care vreau să revin

Când am pornit spre această plajă, am ajuns din greșeală pe o altă plajă. Nu mai știu cum și de ce, dar a meritat să o vizităm. Spiaggia Portobello se numește și este deosebită datorită traseului de acces, un tunel printr-o mică pădurice, dar mai ales datorită stâncilor masive, rotunjite. Fără să planificăm am ajuns într-un loc extrem de frumos, aproape că era să renunțăm la Li Cossi.

Stațiunea Costa Paradiso, unde este situată Spiaggia Li Cossi este locul în care m-aș întoarce cu siguranță în Sardinia. Cred că aș putea face efortul suprem să stau câteva zile locului, doar ca să merg în fiecare zi pe această plajă. Stațiunea în sine arată remarcabil, unitar ca design, un mic ecosistem în care gasesti tot ce ai nevoie dacă iubești confortul dar și senzația de sălbăticie.

BONUS points, de pe Spiagia Li Cossi poți să vezi apusul în mare. Pe măsură ce ne-am continuat călătoria de-a lungul coastei de est, soarele apunea în spatele munților și de la anumite ore nici măcar nu mai bătea pe plajele pe care eram.

Până la plajă trebuie să parcurgi un traseu de aproximativ 15 minute pe trepte amenajate în scâncă, cu priveliști spectaculoase la fiecare pas. Odată ajuns la plajă ai parte de o priveliște de poveste. Din stânga, dintre munți vine un râu, cu multă vegetație, care se oprește lângă plaja de nisip înconjurată de stânci. Apa este limpede și liniștită și plină de pești colorați și prietenoși.

Pe această plajă există un bar, unde poți cumpăra băuturi doar folosind bani cash. În plus, poți închiria șezlonguri, caiace sau stand-up paddle.

Vezi story-urile despre Sardinia de pe Instagram Zana Boema

Plajele neamenajate de pe Costa Smeralda, coasta de est a Sardiniei

V-am mai spus că ne plac drumețiile și că ne place să ne chinuim, corect? Ei bine, visul nostru fierbinte pe care nu știam că îl avem, pentru că nu am mai experimentat asta niciodată, s-a materializat sub forma a două plaje spectaculoase, la care trebuie să vrei să ajungi.

Ținuta de plajă include obligatoriu urmatoarele elemente – în plus față de costumul de baie și loțiunea cu factor de protecție – bocanci de drumeție, minimum 2l de apă de persoană, prânzul la pachet, bani cash și poate alte gustări. Asta înseamnă că pentru a ajunge la aceste plaje trebuie să faci un traseu destul de provocator, cu diferență de nivel, pe cărări similare cu cele de munte și super view.

Cala Luna, destinație de neratat pe Costa Smeralda

Cala Luna este o plajă cu nisip, spectaculoasă datorită peșterilor impresionante situate de-a lungul coastei. Am lăsat mașina de-a lungul drumului la Cala Fuili și am mers pe jos pe un traseu superb prin pădure, presărat de rădăcini, roci și șopârle. Când am ajuns noi soarele era deja prea sus ca să mai bată pe plajă, iar valurile erau foarte puternice, dar spectacolul oferit de natură a fost suficient încât să ne declarăm satisfăcuți.

Pentru că ne aștepta drum lung către următoarea destinație, am decis să ne întoarcem cu barca la mașină, nu pe jos. Cala Luna este una dintre puținele plaje de pe Costa Smeralda unde este permis accesul bărcilor cu motor până la plajă, ca să preia turiștii. Biletele au costat 12 euro și din port am avut shuttle gratuit până la mașină la Cala Fuili.

Cala Goloritze, destinație reprezentativă pentru Sardinia

Aceasta este una dintre plajele emblematice ale Sardiniei și pe bună dreptate. Visul meu a fost să facem o porțiune cât mai mare de drumeție din Costa Smeralda, dar mă declar mulțumită de traseele pe care le-am făcut până la plaje și înapoi.

Aceasta este singura plajă la care am plătit accesul, 4 euro de persoană, iar la plecare sunt obligați să te verifice dacă ești echipat corespunzător pentru drumeție. Am făcut plata online în avans, prin aplicație, deoarece exista riscul să nu ne încadrăm în numărul limitat de persoane al căror acces este permis.

Plaja este super-super mică, cu multe pietre și stânci prin apă, așadar este de înțeles de ce nu permit accesul pentru mai multe persoane concomitent. Apa este superbă, dar dacă nu știi să înoți – așa, ca mine – nu te poți bucura la maximum de locul în care ești.

La intrarea, respectiv ieșirea din traseu, în parcarea amenajată pentru turiști (nu am plătit nimic pentru parcare) este un restaurant rustic unde am mâncat bine. Vă recomand să opriți aici să vă trageți sufletul și să vă bucurați de energia fantastică a locului dar și a oamenilor. Turiștii care vin pe aceste plaje sunt mișto, tineri sau vârstnici.

Plajele neamenajate de pe Isola di Caprera, arhipelagul La Maddalena

De pe insula mare – Sardinia – am trecut cu mașina, cu feribotul, pentru o noapte pe La Madalena, pentru a vizita câteva dintre plajele de aici. Am prins o vreme destul de închisă, daaaaar… soarele a răsărit doar pentru noi în scurt timp.

De pe La Maddalena am mers cu mașina pe Caprera, dar am văzut că se poate călători până în anumite puncte cu transportul în comun sau cu bicicletele. Mi-aș fi dorit să ajung la Cala Coticcio, dar accesul se face cu ghid, cu plecare la anumite ore iar noi nu ne-am încadrat. Cu toate astea, am făcut o drumeție de vreo 45 min până la o altă plajă superbă, Cala Napoletana.

Plaja este micuță, dar apa din micuțul golf este senzațională, limpede și liniștită. Nici aici nu te poți apropia cu barca de mal și nu este amenajat nimic, așadar pe lângă echipamentul de drumeție, trebuie să ai la tine toate cele necesare pe plajă. Ah, să nu uit, ochelarii de snorkeling sunt un must have, sunt foarte mulți peștișori frumoși prin apă.

Am trecut și pe la Cala Caprarese, în drum spre mașină. Accesul pe plajă nu este tocmai facil, dar garantează mai multă intimitate, mai ales dacă ai de gând să faci puțin nudism. 🙂

Acestea au fost locurile care m-au fermecat pe mine în timpul concediului în Sardinia și pe care le recomand din suflet iubitorilor de mare, drumeții și iubitorilor de natură în general.

Dacă ai ajuns și tu în Sardinia care sunt locurile pe care tu le consideri de neratat?

3 Comments

  1. O saptamana in sardinia. Cum iti organizezi concediul says:

    […] Citește și articolul cu locuri de neratat din Sardinia […]

  2. Giali Beach, poate cea mai frumoasă plajă din Corfu says:

    […] Citește și despre cele mai frumoase obiective turistice din Sardinia […]

  3. Drumeții de-a lungul Rivierei Italiene cu plecare din Genova says:

    […] Citește și despre destinațiile de neratat din Sardinia […]

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.