La mulți ani, români! Nu sunt genul care idealizează poporul român, nu sunt nici genul care îl umple de noroi, iau pur și simplu lucrurile ca atare. Cineva sau ceva a făcut ca eu să mă nasc în această țară, bună sau rea și nu am atâtea pretenții de la ea câte am de la mine, românca.
Sunt hotărâtă să fiu o bună româncă și să apreciez peisajele României și o să o aleg ca destinație de vacanță ori de câte ori pot, să îi păstrez tradițiile și să îi învăț – cândva – pe copiii mei colinde și să le povestesc toate obiceiurile și superstițiile intrate deja în negura trecutului, să îi cunosc istoria, să îi apreciez pe artiști, să îi promovez pe producătorii români și să cumpăr tot ce se poate de pe plan local dar mai ales sunt hotărâtă să nu îi părăsesc – nu definitiv – granițele. Dorul de ducă mă cuprinde și pe mine adeseori, mă uit din când în când cu jind la „capra” vecinului, mă uit și la a noastră și nu o las nici în ruptul capului, oricât de rupciugoasă este ea, chiar dacă românii mei preferați sunt cu toții în afara țării.
Cei mai buni și frumoși români pe care îi cunosc au ales calea străinătății. Familia mea își câștigă existența și își trăiește cei mai frumoși ani departe de casă, împrăștiată prin Europa. Suntem împreună foarte rar și mai niciodată în formulă completă. E trist și doare, chiar dacă e deja un fapt obișnuit. Cu toate astea, oricât de frumoasă și de civilizată e lumea „afară”, tânjim să fim din nou împreună între granițele României.
La acești români mă gândesc eu de 1 decembrie și în restul celor 364 de zile ale anului. Români frumoși, corecți, muncitori și mai ales iubitori. Îți mulțumesc, Românie, pentru acești oameni minunați cu care mă mândresc și care te poartă în suflet acolo unde sunt ei.
Tu cum ai sărbătorit ziua României?
0 Comments