Când ești mic și fără griji ai impresia că tovarășii de joacă sunt cei mai buni prieteni. Apoi, pe măsură ce crești, ai impresia că prietenele cele mai bune sunt confidentele tale, cărora le împărtășești toate dramele tale existențiale, mai mult sau mai puțin imaginate. Când ajungi la maturitate și apar problemele adevărate realizezi că prietenii îi numeri pe degetele de la o mână și că îi cunoști mai bine pe timp de furtună.
La 25 de ani mi-am dat seama că prietenii cei mai buni sunt familia și partenerul, dacă ai fost destul de inspirată să faci o alegere potrivită în această privință. Nu mă plâng de prietenele de-o viață, cu care sunt la fel de apropiată, dar vreau să recunosc public faptul că am avut 25 de ani la dispoziție ca să aflu acest adevăr simplu: familia îți este alături necondiționat, oricât de grav o dai în bară. Poate este doar cazul meu, dar simt că trebuie să împărtășesc această descoperire și celorlalți.
În anii trecuți nu știam cum să plec mai departe de casă, de cicăleala familiei, de liniște, pe care le caut acum cu disperare. Ce-i drept stau prea mult timp departe de ei și am o viață agitată, deci e normal să caut acum opusul. Tot ce îmi doresc este să fi realizat asta din timp și să evit astfel multe neînțelegeri și dureri de cap. Acum am înțeles și încep, sper, să apreciez ceea ce am deja, să nu mai caut în altă parte.
Sunt dezamăgită, recunosc, de faptul că le-am acordat „prietenilor” prea mult credit și asta nu din vina lor. Pe măsură ce am crescut viața s-a complicat pentru toți, nevoile s-au diversificat și sfaturile nu au mai fost de ajuns pentru a ne rezolva problemele. Când am o veste, bună sau rea, știu cui pot să povestesc și știu cine se va bucura sau mă va consola. Chiar dacă nu vorbim zilnic știu că prietenele mele îmi vor fi alături oricând, am trecut testul timpului cu succes. Dar cei mai buni prieteni, pe care încerc să îi câștig în permanență, sunt familia și partenerul… dacă știi cum să îl alegi!
În concluzie, prietenii sunt importanți și au rolul lor de necontestat, dar familia este un soi de prieten „premium”, pe care este important să îl păstrezi alături!
0 Comments