Despre bucuria de a oferi și cum poate contribui la dezvoltarea unei comunități

Posted on

De curând am participant la o masă în comunitate în noul food court din cartier, la centrul comercial Drumul Taberelor. Pe lângă surprizele pregătite de organizatori, participanții au fost și ei rugați să contribuie cu niște ingrediente, fapt care mi-a reamintit de bucuria de a oferi dezinteresat.

Cadourile ca obligație

Știți discuțiile care apar odată cu invitația la o nuntă, nu? ”Ei cât ne-au dat nouă?”  sau ”Dacă ei nu au venit la nunta noastră, noi de ce am merge la a lor?”. Iar la zilele de naștere, când trebuie să contribuim la cadou, analizăm investiția celuilalt înainte de a decide ce și cum.

Hai să învățăm să ne bucurăm de gestul de a oferi dezinteresat!

Noi la nuntă nu am ținut cont de cine sau cât ne-a oferit în dar. Efortul de a pleca mai devreme de la job, de a-și lua ziua liberă, de a călători de la distanțe mari din țară și din afara ei ca să ne fie nouă alături ne-a umplut inima de recunoștință. La final nu ne-am uitat  pe numele de pe plicurile primite în dar, nu asta ne-am dorit să fie amintirea cu care să rămânem, ci îmbrățișările și zâmbetele lor. Desigur, am fi putut să le refuzăm, dar la fel trebuie să învățăm să primim cadouri, atunci când vin din suflet și stiu că așa a fost și în acest caz.

Am descoperit satisfacția de a oferi

Bucuria celui care primește îmi provoacă o satisfacție mai mare decât aș fi crezut. Mă simt cu adevărat minunat să pot contribui la nevoile și dorințele celor din jur, fie că  sunt prieteni sau necunoscuți. Poate fi un cadou de ziua de naștere, poate fi un obiect pe care îl am și ar putea  fi mai util altcuiva sau poate fi contribuția la o cauză socială, important este să oferi și chiar să spui mai departe asta, pentru ca obiceiul să fie preluat. Nu se numește laudă de sine, ci puterea exemplului.

Putem aplica acest principiu și la nivel macro, față de comunitățile din care facem parte. Că oferim sfaturi cuiva nou în breaslă, că oferim direcții unui străin pe stradă, că oferim timp și atenție unui copil, fiecare gest mic contează. Pentru el, dar mai ales pentru tine, te simți mai bogat.

Să ne implicăm mai mult în comunitate

Din punctul meu de vedere – o zână boemă care trăiește într-o bulă roz – pentru a ne dezvolta ca și comunitate trebuie să ne implicăm mai mult, să oferim din resursele noastre. Să nu mai așteptăm doar să primim, să nu ne mai plângem când trebuie să muncim, să nu mai credem că ni se cuvine totul.

La masa comunitară organizată la Centrul Comercial Drumul Taberelor nu am mers ca să primim o masă gratis, ci am mers să îmi cunosc vecinii și să descopăr facilitățile de care toți cei din cartier vom putea beneficia odată cu schimbarea conceptului. Tot ce pot să vă spun acum este că în lunile următoare se vor deschide mai multe spații dedicate comunităților: o sală de sport, spații de joacă exterioare, o bibliotecă, spații verzi dar și un community hub – de care sunt extra entuziasmată – în care vom putea organiza tot soiul de evenimente culturale sau artistice sau în care putem lucra dacă avem biroul mobil.

Ce s-a întâmplat mai exact la masa comunitară vă invit să vedeți în albumul foto dedicat de aici. Am gătit împreună, am învățat să colaborăm, să facem echipă cu oameni necunoscuți, să ne ajutăm vecinii cu sfaturi dar și să împărțim ingredientele cu ei. Cea mai importantă lecție pe care am primit-o a fost că pentru a avea succes în orice proiect trebuie să venim și noi cu ceva de acasă. O inimă deschisă și cu dorința de a ajuta.

Tu ce ai făcut ultima oară dezinteresat pentru comunitatea ta?

(P) Acest articol a fost realizat cu sprijinul centrului comercial Drumul Taberelor.

0 Comments

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.