Cum să te vindeci de gelozie?

Posted on

 

Nu ai cum să te vindeci de gelozie, dar poți să o transformi în prietenie, într-un un trio „amoros” victorios.

Acum câteva luni mă plângeam chiar aici că urmează să fiu părăsită, că jumătatea mea feminină urmează să se mute într-o țară cu multe grade sub minus și eu nu prea aveam ce să fac în această privință. Când plecarea s-a amânat m-am simțit ușor vinovată (am cobit cam mult, recunosc) dar încântată și împlinită, căci îmi aveam în continuare complicele aproape. Nu că nu am fi putut comunica în continuare la fel de mult, însă prezența fizică este un must în orice relație.

Lucrurile au intrat în scurt timp pe un făgaș normal, aveam proiecte cool împreună, ne vedeam des în oraș, vorbeam de când deschideam ochii și până îi închideam, seara la culcare. De curând, însă, a apărut de nicăieri cineva nou în peisaj, care așteptam liniștită să dispară. Problema este că pe măsură ce a trecut timpul, cea care a dispărut din piesaj a fost chiar prietena mea, iar eu nu mai puteam de oftică. Apoi am analizat situația la rece și mi-am dat seama cât eram de ridicolă să fiu geloasă.

Iată câteva trucuri care să te ajute să treci peste gelozie atunci când apare cineva nou în viața ta:

Mutual interests

Iubitul meu a fost printre primele persoane care au intrat în posesia noului număr de telefon al prietenei cu care îmi petrec eu timpul, tot el îi urmărește și susține în măsura în care poate activitatea online și este înțelegător atunci când vreau să îmi petrec timpul liber cu ea. Chiar dacă de la distanță și ușor gelos, iubitul meu este unul dintre cei mai cool prieteni, nu-i așa? De ce nu ar fi și reciproc?

He’s probably jealous too

Timpul a devenit cel mai prețios cadou pe care îl facem celor din jurul nostru. Petrecem foarte mult timp departe de oamenii importanți din viața noastră, așadar fiecare moment alături de ei este prețios și foarte limitat. Și la fel ca atunci când tu ești geloasă că nu mai are timp să se vadă cu tine și el e gelos când își rezervă o seară girls only. Da, chiar mă simt mai bine când știu asta. J

If she’s happy, then I’m happy

De ce aș fi frustrată sau supărată atunci când cineva drag mie este fericit? E atât de simplu. Prefer câteva minute de conversație de calitate, în care îmi povestește cât de bine îi merge și ce bine se simte, decât ore în care să despicăm firul în patru că e o conspirație mondială și că bărbații sunt toți niște porci. Pentru că și noi femeile suntem la fel!

În concluzie, puțină gelozie nu a stricat nimănui, dar nu o lăsa să strice ceva frumos!

0 Comments

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.