Cu pijamalele la control

Posted on

Să ridice mânuța sus cine a mai purtat pe post de pijamale tot felul de haine scoase din uzul zilnic.

Când încă nu eram o domnișoară cochetă, care doarme în cămășuță de noapte și pijamale cu model în trend, obișnuiam să retrogradez hainele bune la statutul de haine de casă și hainele de casă la statutul ingrat de pijamale. Atunci nu îmi păsa prea mult de rostul hainelor și nici nu mă gândeam să dau banii pe haine cu care nu ies pe stradă, deci colanții și tricourile decolorate erau numai bune pe post de pijamale.

Încă mai procedez așa uneori. Acum, spre exemplu, port un tricou de la Webstock cu textul ”partikip” printat pe el prin casă și uneori mai dorm în el, pentru că e dintr-un bumbac de calitate și mă amuză teribil mesajul. Pun pariu că și voi o mai comiteți, nu-i așa?

Pe lângă latura estetică, rolul hainelor în care dormim este și unul practic. Pijamalele trebuie să fie chiar pijamale, adică să fie lejere, să ne putem  mișca în voie și să fie din materiale potrivite.

Sofiaman ne propune toamna aceasta o colecție de inspirație britanică, cu printuri cool și mesaje haioase, denumită sugestiv „Hello, London”. Colecția cuprinde piese pentru întreaga familie, atât pijamale, cât și haine de casă și lenjerie intimă.

Toate produsele Sofiaman sunt realizate în România, exclusiv din materiale de cea mai bună calitate. Colecția London se găsește în cele 10 magazine Sofiaman din întreaga țară, la cei peste 300 de distribuitori naționali și online, pe www.sofiaman.ro. În București, produsele Sofiaman sunt disponibile în magazinele brandului din Mega Mall București și Fashion House Outlet.

Dacă vreți să vedeți ce pijamale port acum, de când sunt fashionista, găsiți aici câteva imagini 😉

sofiaman-london-3-copy

sofiaman-london-2-copy

sofiaman-london-1

0 Comments

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.