Cartea Junglei, filmul care te transpune în copilărie instant

Posted on

Ca să înțelegeți cât de dragă îmi e povestea și acum și filmul, vă mărturisesc că am fost să îl văd singură. Iar pentru ca o plângăcioasă să meargă la un film ca acesta și să nu aibă pe cine să stângă de mână sau cui să fure șervețele ca să-și șteargă dârele de mascara, nu-i deloc ușor.

Care e povestea?

Mă îndoiesc că mai sunt printre voi persoane care nu știu deja povestea din Cartea Junglei, dar fie, o recapitulez pe scurt, așa cum a fost ea transpusă în film. Mowgli este un pui de om crescut în sânul unei haite de lupi. Acesta este nevoit să plece din mijlocul animalelor și din junglă, pentru că este vânat de un tigru periculos, care nu îl amenință doar pe el ci și pe toți cei care îl protejează. În drumul său către lumea oamenilor, Mowgli întâlnește mai multe personaje care îl ajută să își definească personalitatea. Evident, micuțul pui de om ajunge să îl înfrunte pe temutul tigru dar nu va lupta ca un lup, așa cum încerca el să se transforme, ci ca un om.cartea junglei mowgli si bagheera

Pe cine auzim în film?

Orice poveste este înnobilată de actorii care îi dau viață. În acest caz îl putem vedea jucând fizic doar pe Mowgli, interpretat de simpaticul Neel Sethi, iar restul personajelor sunt 100% digitale. Cu toate astea, nu poți să nu fii impresionat de vocea plină de înțelepciune a lui Bagheera, interpretat de Ben Kingsley sau de umorul lui Baloo, ursul haios interpretat de Bill Murray. Deși nu le-am recunoscut vocile lui Idris Elba – Shere Khan sau pe cea a Lupitei Nyong’o – Raksha, mama adoptivă a lui Mowgli, o recunoștio cu ușurință pe Scarlett Johansson, interpretând-l pe Kaa, șarpele înșelător.cartea junglei mowgli si baloo

Care-i treaba cu efectele speciale?

Filmul Cartea Junglei este operă de artă digitală, pentru că absolut toate cadrele și personajele au fost create pe calculator. Evident, doar nu aruncau puștiul de 10 ani în mijlocul unei menajerii pline de animale sălbatice, dar sunt atât de realist executate că aș fi putut să jur că măcar câteva dintre personaje și o parte dintre peisaje sunt naturale. Probabil că imaginile de tip making-of vor deveni virale, precum cele de la filmul Viața lui Pi.

Merită văzut la cinematograf?

Hell, yeah! Că știi deja povestea și vrei să te transpui în pielea copilului care a citit-o pentru prima oară și să-ți ștergi lacrimile șiroaie sau vrei să îți duci copilul/nepotul să descopere pentru prima oară minunatele avnturi ale lui Mowgli și ale prietenilor săi din junglă, asta este ocazia perfectă. Eu am văzut filmul la Imax, 3D și a fost o experiență copleșitoare, pe care v-o recomand cu căldură.

Filmul „The Jungle Book / Cartea Junglei” este distribuit de Forum Film România şi va avea
premiera pe 15 aprilie 2016, fiind distribuit în format 3D (subtitrat şi dublat), IMAX 3D și 4DX 3D (subtitrat). Filmul va fi disponibil în cinematografe, în avanpremieră, începând cu 14 aprilie 2016.

0 Comments

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.