Planurile sunt făcute să fie schimbate în ultima clipă, de aceea trebuie să îmi fac un research conștiincios în timp ce îmi desfac bagajele de plecare la munte de 1 mai. Iată ce e de făcut în capitală.
Relaxare la piscină
Distracția nu s-a mutat la mare de 1 mai, ci a rămas în București, unde se deschide sezonul de plajă și bălăceală la piscina AQUA de la Pescariu Sports & SPA, cu prețuri speciale. Astfel, pe 1 mai, accesul la piscină pentru o zi va costa 60 lei pentru adulți și 40 lei pentru copii, iar pentru grupuri mai mari de 10 persoane se mai acordă o reducere de 10%.
Am fost chiar săptămâna trecută la The Gallery, lounge-ul recent renovat al complexului și am admirat piscina superbă de 974 metri cu gândul la prima ocazie să o testez: iată că a sosit. AQUA cuprinde o piscină generoasă, 2 jacuzzi-uri, un poolbar, o piscină pentru copii cu tobogane de apa și loc de joacă cu nisip, un restaurant. Suprafața de apă este inconjurată de o zona cu paturi de relaxare și pavilioane VIP acoperite.
Maraton de filme românești
La Noul Cinematograf al Regizorului Român din incinta Muzeului Național al Tăranului Român ne așteaptă 3 super-filme românești în weekend-ul 1-3 mai: „Alyah Dada”, documentar, regia Oana Giurgiu, „De ce eu”, dramă, regia Tudor Giurgiu și „Aferim”, dramă-istoric, regia Radu Jude. Nu trebuie să ratezi vremea bună și plimbările lungi în parc, poți să vizionezi 1 film pe zi, seara, după ora 18.00.
Câte stele sunt pe cer?
Este o întrebare retorică, evident, nu a aflat nimeni și nici nu cred că vom afla vreodată numărul real al stelelor, fapt care sporește și mai tare misterul Universului. Prezentările de astronomie sunt o alternativă inedită pentru o seară de club, sâmbătă, 2 mai, la Palatul Șuțu, la ora 19.00. Participanții vor vedea cum arată cerul văzut cu ochiul liber și prin telescop, dar și o colecție de obiecte observate până în prezent de astronomi. Prezentarea este o proiecție pe întuneric, însoțită de explicații live oferite de Adrian Șonka.
Voi cum vă distrați de 1 mai? Vă doresc tuturor să vă relaxați și să vă bucurați de compania celor dragi!
0 Comments