Ca sunt o boema si realitatea mea este fantezia este un fapt bine cunoscut.
Imi place sa vad mereu jumatatea plina a paharului, sa visez, sa sper si sa traiesc aparent intr-o lume paralela. Cand o mai supar pe mama, aceasta ma intreaba mereu “mai, Lili, dar tu pe ce lume traiesti?”. Nu am un raspuns foarte clar sa ii dau dar sunt constienta ca universul meu este unul al aparentelor.
Printre macarons, cupcakes, sampanie, pantofi cu toc si stratul de make up care imi acopera tenul adeseori sunt plimbarile zilnice cu mijloacele de transport in comun. Drumul zilnic catre birou se petrece in masina 634, plina de oameni in varsta, bolnavi, slabi, uneori nervosi, mereu grabiti. Vazandu-i zilnic aproape nu pot sa nu ma gandesc in fiecare dimineata la viitorul meu si la faptul ca ma sperie batranetea si efectele ei, drept urmare imi spun mereu ca viitorul meu nu va fi deloc asemanator, ca voi fi in continuare puternica si tanara. Nu spun ca realitatea este cea din masina 634, dar nu este nici cea in care traiesc eu.