Mi se pare aproape amuzant că am ajuns să adopt niște principii pe care nu demult le consideram exagerate și nejustificate. Dar această schimbare este absolut normală și firească, pentru că astăzi am alte nevoi și o altă experiență de viață decât Elena de acum… 3 ani. Iar peste alți 3 ani voi fi o versiune și mai bună a mea, abia aștept!
Începând cu anul trecut, influențată de activitatea Lianei Popa, Dianei Mihăilă și a Alexandrei Bădiță am început să caut soluții de simplificare a vieții.
Aveam timp și mai important, aveam nevoie de o schimbare de perspectivă. Am început așadar să mă documentez despre organizare, despre minimalism, despre mai puțin și mai bun, dar mai ales despre sănătate mentală.
În 2018 am făcut primii pași către o viață trăită cu intenție, pași pe care îi voi continua și în 2019. Uite care sunt cele 3 direcții principale în care îmi canalizez munca.
Armonie interioară
Capitolul care mă doare cel mai tare, căci din armonia asta interioară le reglezi pe toate. Dacă tu nu ești bine cu tine, nu o să fii nici în relație cu ceilalți și nici în relație cu banii sau cu mediul. Sunt toate legate, o să vedeți.
O mare realizare a anului care s-a încheiat o consider faptul că am devenit mai conștientă de ceea ce simt. Iar când detectez ceva în neregulă, îmi pun întrebări, multe întrebări sau sun o prietenă, ca să mă aud verbalizând sentimentele și să aud și o părere (mai) obiectivă.
Unul dintre pașii pe care i-am făcut în această direcție, pentru armonia interioară, a fost să mă eliberez de ”zgomoul de fundal” de lucrurile și oamenii de care nu am nevoie și care nu-mi provoacă nicio bucurie ori satisfacție. Dacă acțiunea de ”debarasare” a avut loc în mare parte fizic – am renunțat la haine, încălțăminte, veselă și decorațiuni, aplicații în telefon, legături digitale și altele – rezultatele s-au văzut îndeosebi în interior. Acum mă aud mai clar.
Armonie cu finanțele
Nu am avut niciodată o relație bună cu banii, ba chiar i-am detestat multă vreme, probabil și din cauză că nu i-am avut. Apoi am aflat că ar trebui să-mi schimb mentalitatea, să-mi stabilesc obiective financiare și să nu îmi mai plătesc facturile cu sentimentul că aș pierde, ci cu bucuria că am primit în schimbul lor ceva dar mai ales că i-am avut să îi dau mai departe.
Odată cu simplificarea vieții, cu renunțarea la lucrurile de care nu am nevoie și care nu îmi provoacă bucurie, am adoptat și principiul puțin și bun. Am cumpărat mai rar (nu neapărat mai scump, ci cu intenție, nu din impuls) și am ales alternative mai bune pentru mine și pentru mediu. Îmi pasă pe ce dau banii și îmi pasă la ce permit accesul în viața mea.
Armonie cu mediul
Odată cu simplificarea vieții am început să devin mai conștientă de impactul pe care îl avem asupra mediului. Sacii de gunoi pe care îi cărăm zilnic la ghenă, sertarele pline până la refuz de lucruri de care nu avem nevoie, pungile cu pungi din plastic, ingredientele ascunse de pe etichetele produselor pe care le consumăm sau le aplicăm pe piele, etc.
Impactul asupra mediului este un detaliu căruia pur și simplu nu i-am dat importanță, deoarece efectele nu ne afectează viața cotidiană. Aveam impresia că poluarea este un subiect banal, rezervat ciudaților care ”nu mănâncă carne și nu se spală” iar acum am devenit unul dintre ei.
Acum o lună am salvat un pescăruș care se chinuia să înghită un bec pe plajă. Tot atunci am aflat și despre primele rapoarte oficiale care atestă faptul că există particule de plastic în apa îmbuteliată pe care o consumăm, plastic care este posibil să provină chiar din produsele de exfoliere pe care le folosim în rutina de zi cu zi.
Tot la finalul lui 2018 am descoperit principiul ”zero waste” și am descoperit alternative la toate obiectele și activitățile care pot avea un impact negativ asupra mediului, alternative pe care am de gând să le documentez într-un articol în curând.
Ce schimbări am făcut concrect în 2018, acțiuni pe care am de gând să le continui și în 2019
- am învățat să spun NU
- am învățat să prețuiesc ce am
- am învățat să privesc în interior pentru validare
- am învățat să renunț la ce nu îmi folosește
- am învățat să-mi pese de natură
Ai nevoie de timp pentru schimbare, nu poți deveni alt om peste noapte. Nu există o rețetă universală pe care să o poți prelua și care să ți se potrivească perfect. Trebuie să testezi, să greșești și să nu renunți.
Sunt multe de spus și de făcut în direcția asta, iar dacă vreți să îmi fiți alături cu întrebări, încurajări sau informații vă sunt recunoscătoare. Haideți să învățăm calea către o viață simplificată, o viață trăită cu intenție și bucurie.
[…] Toate lucrurile bune pe care le-am luat cu mine din anul care a trecut […]