Ce-am purtat în ziua nunții. Checklist pentru viitoarele mirese

Posted on

Zânelor viitoare mirese, sunt atât de fericită datorită super-ținutele mele din ziua nunții că TREBUIE să vă povestesc și vouă ce și cum, poate vă inspiră sau vă trezesc amintiri plăcute.

Dacă nunta în sine a durat prea puțin, o să opresc timpul în loc și o să rememorez fiecare detaliu pe blog, pentru voi – fără să-mi ceară cineva asta :)))))))). Dacă v-am inspirat, aveți întrebări sau nelămuriri, nu uitați să îmi scrieți asta la final.

Citește și Cum am organizat nunta perfectă în 3 luni de zile

Contextul

Al meu soț e ateu și nici eu nu sunt prea religioasă, iar familiile ne respectă principiile într-atât încât nu s-au pus luntre și punte să ne bage în biserică. Suntem cei mai norocoși, avem familii atât de înțelegătoare, care ne-au susținut necondiționat! Vă iubim, chiar dacă poate nu știm să o arătăm <3.

Evident, nu avem nimic împotriva celor care vor să se căsăorească și religios, este dreptul fiecăruia să facă ce simte.

Nunta noastră a fost un fel de garden party într-o locație de vis în apropiere de București, la Treehouse Garden. Am avut la dispoziție o sală extrem de luminoasă și elegantă, două platforme de lemn în aer liber pe care să ne desfășurăm, piscină și o curte splendidă plină de verdeață. Pe cuvânt că nu am simțit nevoia să mai adaug ceva în peisaj în afară de Indianca (motocicleta) noastră, care ne-a fost martoră tăcută la distracție.

Citește și 6 lucruri pe care le-aș face diferit în organizarea nunții

Rochia de cununie

Inițial mi-am dorit o salopetă albă pentru ceremonia civilă, care s-a desfășurat la locație, în aer liber. Nu am găsit și pace ceva să-mi placă, așadar am lăsat-o baltă. Într-o zi, mergând agale pe Calea Dorobanților cu viitorul soț la braț, l-am invitat să mă asiste să probez o rochie PNK Casual care sigur nu avea cum să mi se potrivească, pentru că am văzut eu că tipele care pozează pentru brandul ăsta sunt niște amazoane. Surpriză, însă, rochia albă din dantelă era ca turnată pentru mine. Evident, nu m-am îndurat să plec fără ea, deși nu era planificată.

Pentru că jupa este semitransparentă am investit într-un set de lenjerie de culoarea pielii, fără cusături, care să nu se vadă pe sub rochie. Le-am găsit la Tezenis în Afi și de atunci port încontinuu sutienul fără bretele. Este genial, îl ador!

Ce am încălțat

În picioare am purtat o pereche de sandale roz din satin, cu platformă și toc de 13-14 cm. Le-am comandat de pe site-ul Remix shop și le-am luat cu o mărime mai mare decât port eu de obicei, pentru că am citit că așa se face. Aveam dubii serioase că îmi vin, dar arătau perfect și au avut un super preț!

Mi-am mai luat o pereche de sandale de rezervă, tot din întâmplare. Am probat la Dacia 24 de la Ana Urbana niște sandale fucsia din piele întoarsă, care m-au cucerit pe loc. Erau făcute pe comandă pentru cineva și din fericire persoana respectivă nu le-a mai luat – pentru că îmi erau predestinate, evident. Nu le-am mai purtat deloc la nuntă, pentru că primele sandale au fost super comode și la dans și se potriveau la lungimea rochiei din mătase.

Rochia de mireasă reinterpretată

Din momentul în care am descoperit rochiile Mariei Lucia Hohan mi-am propus să port o creație de-a ei în ziua nunții. Am studiat site-urile mi-am pus câteva modele pe listă, dar era clar că bugetul meu era cam limitat pentru prețurile din noile colecții. Până să stabilesc niște probe la showroom am zis să văd ce aș putea găsi și dintre modelele mai vechi. Din click în click, am găsit pe OLX un model de rochie care m-a cucerit. A trebuit să aștept vreo 2 săptămâni să ajung la Mioveni să o probez, dar a meritat așteptarea. Am găsit exact ce îmi doream, exact pe măsura mea, în bugetul alocat.

Mi-a fost așa, jenă, să spun unor oameni că e o rochie la mâna a doua, dar mie nu mi-a păsat câtuși de puțin. Era PER-FEC-TĂ și am arătat și m-am simțit minunat în ea și asta e tot ce contează. Și da, o să o port la o altă nuntă la care sunt invitată, în luna iulie.

Rutina de beauty

Sunt genul de femeie care se ocupă pe cont propriu de treburile ei femeiești, cum ar fi unghiutze, epilare și alte alea. De data asta am zis să fac o excepție și să apelez la profesioniști. Abia acum fac un calcul pentru cât m-a costat rutina de beauty și mi-e puțin teamă, dar e bine de știut cum să te pregătești financiar pentu ziua cea mare.

Make-up artistul și hairtilistul au venit acasă să mă aranjeze, fapt pentru care în noaptea dinaintea nunții am stat până la ora 1 să fac curățenie. Era cât pe ce să mă duc la cumnata acasă, care stă în blocul vecin, dar am zis că poate vine vreo rubedenie în inspecție și trebuie să fie totul impecabil.

Vopsit rădăcini + tuns vârfuri la salonul de cartier – 200 lei

Pensat + epilare mustață la Brow bar în mall – 100 lei

Epilare 3 zone la salonul Lycon – 100 lei

Machiaj (cu deplasare acasă) 250 lei

Coafură (cu deplasare acasă) 250 lei

Buchetul de flori

Cu 2 zile înainte de eveniment aveam cam toate detaliile puse la punct și pentru că mai aveam niscaiva bani în buzunar am zis să nu mă stresez și să-mi comand un buchet de flori de la florărie. Aveam de gând să fac ca Ioneasca, să mă duc la piață, să-mi iau un buchet mare de bujori, să-l fac acasă. Cum eram în urmă tare și cu placeholderele, pe care mi-am asumat că le fac eu și nu știam cât o să dureze, am zis să aleg calea mai simplă cu florile.

Am intrat la Florăria Iris, pentru că era aproape de cafeneaua la care mergem noi mereu și am comandat un buchet de mireasă care să se încadreze în 150 lei. Am lăsat vorbă să nu arate ca un buchet de mireasă – deși asta este – și să aibă roz și verde. Mi-a plăcut tare rezultatul, am impresia că și-au dat silința cei care s-au ocupat de el și am fost tare bucuroasă.

Pentru că familia credea că nu o să am buchet de flori – așa le-am transmis că o să facem ca să ținem costurile sub control – m-am trezit în ziua evenimentului cu încă unul, creat special pentru mine de o floristă tocmai de la Râmnicu Sărat. Că l-a eclipsat total pe cel pe care l-am comandat eu nici nu încape îndoială, căci l-am purtat pe cel primit și l-am tot admirat o seară întreagă.

Alte accesorii

Verighete nu ne-am făcut, dar ne gândim să ne facem tatuaje. Voal nu am purtat, nici altă coroniță, deși mi-ar fi plăcut, nu am avut unde să probez ceva fain. Cele care îmi plăceau se făceau fie pe comandă, fie erau disponibile în shop-uri online, iar pe părul meu nu arată bine orice. Am zis că-mi iau cercei mai speciali, dar am ajuns să port unii discreți, simpatici, de la Meli Melo primiți cadou la petrecerea Marie Claire de acum 1 an. Nu am mai cheltuit deloc pe accesorii.

Buget total

Rochia 1 – 700 lei

Rochia 2 – 2000 lei

Lenjerie – 100 lei

Sandale 1 – 130 lei

Sandale 2 – 310 lei

Cosmetică – 800 lei

Buchet – 150 lei

Se pare că ținuta mea din ziua nunții a costat în total vreo mie de euro. Se putea și mai puțin, se putea și mai mult, cert este că sunt tare încântată de tot ce am purtat și m-am simțit extraordinar.

Sunt curioasă, voi ce ați purtat în ziua nunții?

Foto: Jurnal fotografic

 

6 Comments

  1. Diana Duca says:

    Ai avut cea mai frumoasa rochie de mireasa <3
    Si mi se pare asa sweet ca a fost la mana a doua.

    1. Zâna Boemă says:

      Thank you! Fiecare are rochia ei, asta era menita pentru mine 😘😘😘

  2. Stefania Radu says:

    Ma intereseaza.Stefania Radu 0722252462

    1. Elena says:

      Cu ce te pot ajuta mai exact, Stefania? 🙂

  3. Gabriela says:

    Buna, zana draga! Poti sa imi spui, te rog, unde ai curatat rochia de mireasa? 🙂

    1. Elena says:

      Dragă Gabriela, eu am apelat la Style Works pentru ca au avut parteneriat cu MLH acum ceva timp si am zis ca trebuie sa stie cum sa trateze o rochita atat de pretioasa. Am fost foarte mulțumită de servicii, au fost foarte înțelegătoei oamenii de acolo avand in vedere ca era o urgenta, iar rochia arata perfect când a ajuns la mine înapoi. Aici site-ul lor http://www.styleworks.ro/. Numai bine!

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.